REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.8° Constanța Sâm., 26 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7594
13.8° Constanța Sâmbătă, 26 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7594
 

Final tragic în cazul copilului de 4 ani dispărut în Bacău. Scafandrii l-au găsit mort în râul Trotuș

Final tragic în cazul copilului de 4 ani dispărut în Bacău. Scafandrii l-au găsit mort în râul Trotuș

Robert NENCIU 25 septembrie 2026 | 15:44 552

Căutările copilului de 4 ani dispărut din Dofteana, județul Bacău, s-au încheiat tragic. Minorul a fost găsit decedat în albia râului Trotuș, după o amplă operațiune la care au participat aproximativ 250 de persoane.

Final tragic in cazul copilului de 4 ani disparut in Bacau. Scafandrii l-au gasit mort in raul Trotus

Potrivit ultimelor informații, echipele de căutare, inclusiv scafandrii, au găsit copilul în urmă cu câteva minute, însă acesta era decedat.

Operațiunea de căutare a continuat inclusiv pe timpul nopții și a fost extinsă în cursul dimineții. Salvamont Bacău a folosit drone pentru verificarea zonei, iar un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a survolat regiunea. În cele din urmă, scafandrii implicați în operațiune au găsit minorul în albia râului Trotuș.

Înainte de descoperirea copilului, autoritățile anunțaseră mobilizarea a peste 250 de persoane, printre care polițiști, salvamontiști și voluntari.

„Activitățile de căutare a minorului au continuat pe parcursul nopții și sunt în desfășurare și în această dimineață. Au fost mobilizate peste 250 de persoane, inclusiv voluntari care ni s-au alăturat în sprijin și cărora le mulțumim.

A fost folosită inclusiv o cameră cu termoviziune și un elicopter din partea IGAV. Operațiunile de căutare și salvare sunt așadar în desfășurare, fiind luate toate măsurile necesare depistării în siguranță a minorului”, transmitea IPJ Bacău în timpul operațiunii.

Copilul dispăruse miercuri din Dofteana

Familia a anunțat dispariția miercuri, în jurul prânzului. Iosif Laurențiu Avram, în vârstă de 4 ani, ar fi plecat de bunăvoie de la locuința sa din Dofteana. La momentul dispariției, copilul purta pantaloni gri și un tricou albastru și era desculț.

Autoritățile declanșaseră o amplă operațiune pentru găsirea minorului, căutările desfășurându-se atât la sol, cât și cu ajutorul dronelor, al unei camere cu termoviziune și al unui elicopter. Operațiunea s-a încheiat după ce scafandrii au găsit copilul decedat în albia râului Trotuș, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere