REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.3° Constanța Vin., 18 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7586
20.3° Constanța Vineri, 18 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7586
 

Firma în care e asociată fosta soție a procurorului Valentin Ștefan a fost pusă sub inculpare de Parchetul General

Firma în care e asociată fosta soție a procurorului Valentin Ștefan a fost pusă sub inculpare de Parchetul General

Mirela PASCAL 30 iulie 2026 | 14:00 2246

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au pus sub inculpare și cer măsuri preventive în cazul firmei în care fosta soție a procurorului constănțean Valentin Ștefan este asociată.

Firma in care e asociata fosta sotie a procurorului Valentin stefan a fost pusa sub inculpare de Parchetul General

Ministerul public a emis, joi, un comunicat de presă în care anunță fără a oferi detalii declanșarea acestei anchete.

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus, la data de 27 iulie 2026, punerea în mişcare a acţiunii penale fața de o persoană juridică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de colectarea, transportul sau valorificarea de deşeuri, inclusiv controlul acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de comercianţi sau brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, îngroparea deşeurilor şi abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor, se arată în comunicarea publică.

Procurorul a solicitat instanței luarea măsurii preventive față de societate, pe o perioadă de 60 de zile, constând în interzicerea încheierii anumitor acte juridice

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada anului 2024 – 12 mai 2026, persoana juridică a colectat și a valorificat deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale. Totodată, societatea în cauză a îngropat și a ascuns deşeuri, inclusiv cele pentru care nu are autorizaţie de colectare, în perimetrul autorizat de colectare situat în judeţul Constanţa Totodată, procurorul a solicitat instanței de judecată luarea măsurii preventive față de inculpata persoană juridică, pe o perioadă de 60 de zile, constând în interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar și interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea.

Firma in care e asociata fosta sotie a procurorului Valentin stefan a fost pusa sub inculpare de Parchetul General

Sursele Gândul arată că firma cercetată este SC UCG Construcţii Ecologice SRL și că Monica Ştefan este unul dintre asociații la această societate. Asociata, care nu are calitate în acest dosar de urmărire, ar fi potrivit surselor, fosta soție a procurorului Gigi Ștefan.

Descinderi masive la Constanța

Ofițeri și procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar face o serie de percheziții domiciliare la firme care ar aparține președintelui Consiliului Județean Constanța, afirmă surse judiciare pentru Gândul.

Sursele citate nu pot oferi amănunte detaliate dar arată că perchezițiile ar avea loc la localul denumit Crama lui Mitroi, care ar avea legătură cu președintele CJ Constanța Florin Mitroi. Totodată, mai arată sursele publicației, aceste ample percheziții ar avea loc în două dosare diferite, una dintre cauze fiind cea în care sunt arestați preventiv procurorii Ștefan Valentin Gigi, fostul șef al Parchetului Curții de Apel Constanța și Teodor Niță.

PICCJ confirmă oficial existența acestor percheziții

Reamintim că Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, 30 iulie 2026, un număr de 11 percheziții domiciliare pe raza județului Constanța, se arată într-un comunicat, de joi, al instituției.

Activitățile procesuale sunt desfășurate la domiciliile a trei persoane fizice și la sediile sociale a zece persoane juridice, în continuarea măsurilor dispuse în perioada 13–15 mai 2026, în cadrul unui dosar penal, precum și într-o altă cauză, ambele instrumentate de Secția de urmărire penală.

Firma in care e asociata fosta sotie a procurorului Valentin stefan a fost pusa sub inculpare de Parchetul GeneralTeodor Niță

Perchezițiile domiciliare sunt efectuate în vederea administrării probatoriului necesar pentru stabilirea situației de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Complicii procurorilor sub lupa PICCJ

La finele lunii iunie instanța supremă stabilea arestarea preventivă a lui Daniel Learciu, șeful Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța, pentru cumpărare de trafic de influență de la procurorul constănțean Gigi Ștefan.

Firma in care e asociata fosta sotie a procurorului Valentin stefan a fost pusa sub inculpare de Parchetul GeneralDaniel Learciu

Arestarea preventivă a fost cerută în dosarul magistraților Teodor Niță și Gigi Ștefan și vine pe fondul evoluției anchetei după primele arestări din dosar.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
DNA, Cand îl luați pe Budur Remus?
5
0
CHC WATER detinut de Alexandru kirchiboi ioan din sat mereni împreună cu Florin Mitroi au delapidat statul r*mÂN cu milioane de lei prin constrângerea primăriilor și satelor neauzite de nimeni care au acces la fonduri europene ,astfel cei doi au cumpărat apometre la preț de nimic și le-au pus la suprapreț fără a utiliza programul de licitații de stat SEAP ,de asemenea au băgat în insolvență firma SERVICE S3 c-o deținută de Ioana Croitoru cu o factură falsă ,au îndepărtat lichidatorul din Constanța pentru a folosi firma folosită și de Florin Mitroi din București de aceea au mutat și sediul în București ,cum e posibil să începi insolvența în Constanța și să muți sediul în alt județ ?-ANAF A PERMIS asta e mână în mână cu ei
8
0
Se zguduie romania, din dobrogea si pana la bucuresti daca incep sa toarne zdravan nitza cu gigi. E atat de mare caracatita asta mafiota ca o sa trebuiasca sa arestati juma de constanta! Aloo SRI, DNA, ati dormit in tenesi 20 de ani? Stie tot orasu combinatiile astora! Hai, mai bine mai tarziu decat niciodata, spor la treaba!
17
0
Din neam de sifoane de la stejaru !
14
0