Foștii soți Saioc... buni de plată! Au mai pierdut un proces cu deputatul Ionel Bogdan
Foștii soți Saioc... buni de plată! Au mai pierdut un proces cu deputatul Ionel Bogdan
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestInstanța s-a pronunțat din nou în cazul activiștilor Marian și Maria Saioc! Este vorba despre procesul în care Ionel Bogdan, fostul președinte al Consiliului Județean Maramureș, candidat la alegerile din 2024 pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare, îi acuză pe cei doi pentru defăimare și denigrare în mod voit. În acest context, judecătorii din Constanța au admis cererea de chemare în judecată formulată și obligă în solidar pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.253,46 lei drept cheltuieli de judecată.
Totul a început în iunie 2024, când fostul cuplu, (spunem asta pentru că cei doi, consilierul județean AUR, Maria Saioc, şi soţul său, Marian Saioc au depus anul acesta actele de divorț după nouă ani de căsnicie), au dat buzna în biroul lui Ionel Bogdan de la Consiliul Județean Maramureș, au provocat scandal și au bruscat o colegă însărcinată. Conform declarațiilor de a vremea respectivă, Ionel Bogdan spune că au făcut un montaj video calomnios și tendențios pe care l-au postat în mediul online în încercarea de a-l discredita în fața opiniei publice și a electoratului.
A fost nevoie de intervenția polițiștilor și a jandarmilor pentru calmarea spiritelor. Cei doi au folosit toate aceste imagini în cadrul unui material video calomnios, Bogdan fiind acuzat în mod direct de furt şi de luare de mită constând în primirea necuvenită a unei sume de 1.000.000 de euro, repetând cu înverşunare că acesta este „şpagagiu”, „hot”, „furăcios”.
Ionel Bogdan: Imaginea publică de onoare şi de probitate profesională se construieşte greu
Ionel Bogdan a solicitat judecătorilor să aibă în vedere faptul că acest scandal a fost provocat în timpul campaniei electorale în care şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Municipiului Baia Mare, iar materialul video a fost publicat pe canalul de YouTube, cu câteva zile înaintea alegeri, adunând un număr total de aproximativ 56.000 de vizualizări încă din primele 2 zile de la publicare. Totodată, informaţiile false din cuprinsul materialului au fost preluate de îndată de site-urile de presă locală
„Imaginea publică de onoare şi de probitate profesională se construieşte greu şi se poate pierde foarte uşor, mai ales în situaţia în care, cu rea-credinţa, se încearcă discreditarea persoanei în percepţia publicului larg. Orice acuzaţie de genul celor postate de pârât în spaţiul public este de natură a produce reclamantului prejudicii ireparabile de imagine şi, totodată, de a-i diminua semnificativ şi nejustificat şansele de a fi ales în funcţia publica pentru care candidează ori de a fi reales în funcţia pe care o ocupă în prezent“, a mai spus Bogdan, în fața judecătorilor din Constanța.
Tribunalul Constanța a constat că Ionel Bogdan este victima unei campanii agresive de defăimare şi denigrare în spaţiul public, drepturile sale, precum dreptul la onoare, demnitate, imagine, reputaţie şi la încrederea acordată de către societate, îi sunt în mod grav şi ireversibil lezate.
Foștii soți, obligați de instanță să bage mâna adânc în buzunar
După ce a obținut în instanță, la Constanța, eliminarea materialul video denigrator, Ionel Bogdan a mai obținut o victorie, în iunie 2025, într-un alt dosar în care a cerut daune morale. Și le-a obținut. Nu cât ar fi vrut el, ci în cuantum de 15.000 de lei. Tot în același dosar, Ionel a mai bifat încă un proces, în care cei doi soți sunt obligați de către judecătorii constănțeni la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3.253,46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.4° Constanța 

.jpg)






.jpeg_t.jpeg)








