Fratele consilierului local din Limanu, DISPĂRUT în mare din luna martie, GĂSIT în Bulgaria!
Trupul neînsuflețit al unuia dintre pescarii dispăruți în mare, încă din luna martie, a fost găsit în Bulgaria, la data de 28 iunie. Se pare că este vorba despre fratele lui Gheorghe Stănică, zis Călin, patronul cherhanalei Sea Temple, din localitatea 2 Mai, care era consilier local în Limanu, dispărut și el la aceeași dată.
Amintim că Trei bărbați (pescari) au dispărut pe mare, după ce, în cursul zilei de miercuri, 6 martie, exact înainte de furtună, au ieșit cu barca în zona 2 Mai. Unul dintre aceștia este Gheorghe Stănică, zis Călin, patronul cherhanalei Sea Temple, din localitatea 2 Mai. Acesta este și consilier local în Limanu.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, în data de 6 martie, în jurul orei 20.30, polițiștii de frontieră (structura din Mangalia) au fost informați telefonic despre faptul că o ambarcațiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, aflată la pescuit în zona 2 Mai, nu s-a întors în port de la ora 14.00 și nu poate fi contactată. Imediat după primirea apelului, de la nivelul Gărzii de Coastă au fost dispuse măsuri operative constând în efectuarea unei misiuni cu două nave ale Grupului de Nave Mangalia, pentru găsirea ambarcațiunii, respectiv a persoanelor în cauză. De asemenea, prin canalele de cooperare ale Poliției de Frontieră au fost informate autoritățile de frontieră bulgare și MRCC.
Citește și: OM de AFACERI și consilier local în Limanu, DISPĂRUT pe mare!
L.C.

Esti prost tare prietene..... chiar cel mai PROST! Nu meriti nici macar un scuipat pt comentariul tau....
O sa vanda tot si o sa se drogheze ca altceva nu stie spartu ala de Joe
Nuclearelectrica a decis să-și înființeze un punct de lucru în comuna dâmbovițeană Doicești, acolo unde...281
Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, trimis în judecată de DNA Constanța pentru mită...290
Bogdan Mocanu a postat pe Instagram, relatând, în story cum a fost oprit de Poliție, pe litoral, și testat pentru...616
Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...218


ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 3.98 m/s
Presiune: 1005 milibari

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...126
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...244
România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...416
Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...246


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 12:15, se...299
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., în...601
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul dimineții de duminică, în jurul orei...377
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă noapte, 13 august, în stațiunea...1521
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...425
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...343
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...753
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...431
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3572
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2840
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5363
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4176
Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...125
Formaţia Rage Against The Machine a anunţat că anulează concertele din august şi septembrie din cauza stării de...102
O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...100
Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din...101
Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...99
Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...115
Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...86
Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...86
”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...98
Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...110
Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...110
Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...116
Nu merita scuipat ci like