REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
16.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Germania, convinsă că se va găsi o soluţie rapidă pentru deblocarea bugetului UE şi a planului de relansare

Germania, convinsă că se va găsi o soluţie rapidă pentru deblocarea bugetului UE şi a planului de relansare

Replica API 18 noiembrie 2020 | 00:00 922

Ministrul german de externe, Heiko Maas, s-a declarat marţi 'convins' că va fi găsită rapid o soluţie pentru deblocarea bugetului UE şi a planului de relansare european, în pofida vetoului exprimat în ajun de Ungaria şi Polonia, transmite AFP, citată de Agerpres.

Heiko Maas

'În orele şi zilele următoare, ne vom aşeza la masă cu toate părţile implicate pentru a găsi o soluţie', a declarat într-o conferinţă de presă Maas, a cărui ţară asigură până la sfârşitul anului preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

'Germania, în rolul său actual de preşedinte, este în parte responsabilă de a găsi o soluţie după ce Polonia şi Ungaria şi-au exprimat vetoul, la fel cum suntem în rolul nostru de facilitator al acestui proces', a adăugat el.

Maas s-a declarat 'convins că va exista o soluţie', pentru că 'există atât de mulţi bani în joc şi atâtea ţări UE au nevoie disperată de ei şi îi aşteaptă, încât avem nevoie nu doar de o soluţie, ci mai ales de o soluţie rapidă'.

Budapesta şi Varşovia au blocat luni bugetul UE pentru 2021-2027 şi planul masiv de relansare - aprobate după negocieri dificile de Cei 27 în iulie -, deschizând o criză în interiorul Uniunii în plin val al doilea al pandemiei.

Cele două state se opun unui mecanism de privare de fonduri europene a ţărilor acuzate de încălcări ale statului de drept (independenţă a justiţiei, respectarea drepturilor fundamentale).

Blocajul din partea Ungariei şi Poloniei penalizează cetăţenii Uniunii Europene, care riscă să plătească un 'preţ foarte mare', a denunţat la rândul său secretarul de stat pentru afaceri europene al Germaniei, Michael Roth.

'Nu există scuze pentru noi întârzieri. Le cer tuturor să îşi asume responsabilităţile', a afirmat Roth, cu puţin timp înaintea unei reuniuni prin videoconferinţă cu omologii săi.

'Nu este momentul unor vetouri, ci de a acţiona rapid şi într-un spirit de solidaritate. Populaţiile noastre vor plăti un preţ foarte ridicat pentru acest blocaj', a avertizat el.

Şefii de stat şi de guvern din UE s-au pus de acord în iulie, după un summit maraton de patru zile şi patru nopţi, asupra unui plan de relansare calificat drept 'istoric' pentru sprijinirea economiilor ţărilor lor să depăşească criza provocată de pandemie. În sumă de 750 miliarde de euro, planul este legat de bugetul multianual pe 2021-2027 de peste 1.000 miliarde de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Felicitari Poloniei si Ungariei care nu stu ce inseamna hastagisti si plusisti care sunt scalavii lui Macron si ai multinationalelor. Polonia a fost prima care a distrus blocul comunist in 1989. Acum urmeaza globalistii le la UE...noi, ca de obicei suntem sclavi fara reactie
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108