REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
17.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Grupul german BMW anunţă investiţii record în acest an

Grupul german BMW anunţă investiţii record în acest an

A.F. 25 martie 2024 | 00:00 155

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) intenţionează să facă în 2024 cele mai mari investiţii din istoria companiei şi, prin urmare, se aşteaptă la un uşor declin al profitului înainte de taxe, a informat producătorul german de maşini de lux, transmit DPA şi Reuters.

Grupul german BMW anunta investitii record in acest an

Investiţiile planificate includ construirea unor fabrici de baterii în Germania, China, Mexic şi State Unite, precum şi a unei noi uzine auto în Ungaria şi lansarea platformei New Class pentru toate vehiculele electrice (EV) ale companiei, a anunţat Walter Mertl, directorul financiar al BMW.

De asemenea, compania investeşte în fabrica sa din Munchen şi în electrificarea uzinei din Oxford a subsidiarei sale britanice Mini, a adăugat Mertl.

Acesta a explicat că investiţiile masive în platforma New Class vor aduce vehiculele electrice la nivelul maşinilor cu motoare cu combustie în ceea ce priveşte profitabilitatea şi costurile.

Pe plan global, BMW a vândut anul trecut 2,55 milioane de vehicule, generând vânzări de 155,5 miliarde de euro şi profit înainte de taxe de 17,1 miliarde de euro, conform companiei.

În 2024, BMW se aşteaptă la o uşoară creştere a vânzărilor, atât la maşinile de lux, cât şi la vehiculele exclusiv electrice. În 2023, vehiculele exclusiv electrice au reprezentat 15% din totalul vânzărilor BMW.

La afacerea de bază a BMW, marja de profit ar urma să se situeze la 8% - 10%, în linie cu nivelul de 9,8% din 2023, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fam Quandt de la BMW,Bunicul Quandt cu cine era prieten si adept al miscarii politice pe care acesta o instaura in Germania 1938?Era unul Adolf cumva?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108