În dosarul angajaţilor CJC, săltaţi de DNA: Mihai Toma află pe 3 decembrie dacă va ajunge după gratii
În dosarul instrumentat de procurorul Andrei Bodean, din cadrul DNAConstanţa, a fost formulată o nouă propunere de arestare, fiind vorba despre suspectul Mihai Toma. Termenul a fost fixat pe 3 decembrie anul curent. Precizăm că, în acelaşi dosar, a fost arestat afaceristul Constantin Dima, pe când trei angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa au fost puşi sub control judiciar.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 18.05.2015 – 10.09.2015, în contextul unui proiect privind restaurarea sitului arheologic Capidava, inculpatul Constantin Dima, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, respectiv SC Mara Construct SRL, a falsificat mai multe documente în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi de la bugetul Consiliului Judeţean Constanţa. Acest lucru a fost posibil şi din cauza contribuţiei pe care au avut-o ceilalţi inculpaţi, respectiv Dorin Răzvan Ripiciuc, Daniela Elena Dumitrescu, Aurica Stoian şi Mihai Toma, în calitate de membri ai Comisiei de Evaluare a Ofertelor din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, care, cu ocazia organizării licitaţiei în scopul atribuirii proiectului menţionat, au îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin respingerea ofertei depusă o firmă, ca fiind neconformă şi inacceptabilă şi ulterior, atribuirea contractului respectiv, societăţii administrate de inculpatul Constantin Dima, deşi preţul propus de această societate era cel mai mare.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi ministrul de Interne, Lucian Bode, au avut o întâlnire cu secretarul...377
Cercetarea, adaptabilitatea şi dezvoltarea de noi produse sunt căi sigure pentru o afacere de viitor, a declarat...291
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...332
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...470


ConstanțaUmiditate: 78%
Vânt: 1.41 m/s
Presiune: 1009 milibari

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, ex-N.1 mondial, a câştigat sâmbătă, în oraşul francez Strasbourg,...235
Clubul Paris Saint-Germain a anunţat, sâmbătă, că fotbalistul Kylian Mbappe şi-a prelungit contractul, noul acord...235
Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în...348
Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie 19, nu o va mai întâlni pe croata Ana Konjuh (66 WTA) în primul tur al...559


Având în vedere marcarea Zilei Constanței, ce are loc în data de 21 mai a.c., când un număr mare de persoane în...527
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...760
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un...589
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...474
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...332
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...623
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...470
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...432
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...1965
George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri,...3200
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3421
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3549
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...299
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...287
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...324
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...480
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a acordat omologarea de urgenţă pentru vaccinul anti-COVID Convidecia...317
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...298
Rusia este dispusă să reia negocierile cu Ucraina, dacă Kievul îşi exprimă disponibilitatea de a face acelaşi...558
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...864
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...328
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...303
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...278
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...315