REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Infracţionalitate - Studiu: Opt din zece tinere europene evită anumite spaţii publice

Infracţionalitate - Studiu: Opt din zece tinere europene evită anumite spaţii publice

Replica API 20 februarie 2021 | 00:00 1140

O majoritate covârşitoare a tinerelor femei din Europa evită să meargă în anumite locuri sau cartiere de teamă că ar putea fi agresate sau hărţuite, indică un raport european publicat vineri, transmit AFP şi dpa, citate de Agerpres.

''De teamă că ar putea fi agresate fizic sau sexual ori hărţuite, 83% dintre femeile cu vârste între 16 şi 29 de ani evită să meargă singure în anumite locuri, fie să se deplaseze pe anumite străzi sau cartiere, fie să se afle izolate cu o altă persoană'', potrivit studiului realizat de Agenţia europeană pentru drepturi fundamentale (FRA).

Pentru realizarea studiului, FRA a interogat, în anul 2019, 35.000 de persoane din Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Macedonia de Nord cu privire la percepţiile lor asupra infracţionalităţii, securităţii şi drepturilor victimelor.

''Tinerele femei în special evită diferite locuri temându-se pentru securitatea lor. Aceasta este o chestiune importantă în termeni de egalitate, întrucât demonstrează că ele nu pot utiliza spaţiile publice în aceeaşi manieră ca bărbaţii'', a declarat autorul raportului, Sami Nevala, pentru AFP.

Pentru comparaţie, doar 58% dintre bărbaţii din aceeaşi categorie de vârstă afirmă că adoptă acelaşi comportament, potrivit FRA, care oferă astfel primele date statistice transfrontaliere privind infracţionalitatea şi securitatea.

Studiul mai arată că peste 22 de milioane de persoane sunt atacate fizic în fiecare an în Uniunea Europeană şi că 110 milioane sunt ţinta hărţuirii.

O proporţie de 9% dintre persoanele intervievate au recunoscut că s-au confruntat cu violenţa fizică în ultimii cinci ani, iar 6% au devenit victime ale violenţei fizice în precedentele 12 luni. Totuşi, mai puţin de o treime dintre victimele violenţei fizice s-au adresat autorităţilor.

O altă concluzie a studiului este aceea că 41% dintre respondenţi au declarat că au fost hărţuiţi în ultimii cinci ani, iar 29% s-au confruntat cu asemenea incidente în anul precedent.

FRA defineşte hărţuire drept insulte sau ameninţări adresate în persoană sau online. Această agenţie europeană, ce are sediul la Viena, le-a cerut ţărilor membre să se concentreze pe categoriile care s-au confruntat cu rate ale violenţei mai ridicate decât media, inclusiv tineri, persoane cu dizabilităţi, minorităţi etnice şi membri ai comunităţii LGBT.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Normal,pentru ca in loc ca statele prin autoritatile lor sa asigure siguranta cetatenilor,investesc enorm in a tine populatiile sub control ,supunere fata de sistemele lor politice. Cativa privilegiati cara au inclusiv garzi de corp personale pe langa armate de indivizi din institutii de forta,sunt complet detasati de restul oamenilor si traiesc in bula lor,o viata altfel decat restul pe care chiar ii privesc cu dispret suveran. Cel putin in Romania,casta celor din sistemul securistoid e total detasata de popor ,chiar isi uraste poporul,mai ales cand lipsesc laudele si pupincurismele in masa.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212