Intervenție de urgență la Pavilionul Expozițional Constanța. Două mașini SMURD au fost trimise la fața locului
Intervenție de urgență la Pavilionul Expozițional Constanța. Două mașini SMURD au fost trimise la fața locului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMobilizare a echipajelor de prim ajutor în stațiunea Mamaia. Două autospeciale SMURD au fost surprinse în urmă cu puțin timp la Pavilionul Expozițional Constanța, acolo unde astăzi se desfășoară ultima zi plină a renumitului târg de îmbrăcăminte și încălțăminte TINIMTEX.
Prezența mașinilor de intervenție a atras imediat atenția vizitatorilor și a trecătorilor din zonă, având în vedere că evenimentul adună în acest weekend un public numeros, aflat în căutare de piese vestimentare pentru sezonul rece.
Până la această oră, autoritățile nu au emis o informare oficială cu privire la natura solicitării. Nu se cunoaște încă dacă este vorba despre o problemă medicală apărută în rândul expozanților sau al cumpărătorilor sau dacă echipajele au fost trimise preventiv pentru un alt tip de incident.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” urmează să ofere clarificări cu privire la această misiune.
Știre în curs de actualizare. Revenim.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.5° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)




