REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Joe Biden i-a informat pe aliați că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina

Joe Biden i-a informat pe aliați că Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina

Replica API 14 februarie 2022 | 21:10 935

Joe Biden le-ar fi spus celorlalți lideri NATO și UE că SUA consideră că Vladimir Putin a decis să declanșeze invazia în Ucraina, care ar putea avea loc în următoarele zile, potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian și Financial Times.

Agențiile de informații occidentale consideră că obiectivul cel mai probabil al ofensivei rusești ar fi să încercuiască Kievul și să forțeze schimbarea regimului, arată sursele citate de presa occidentală.

Agențiile de informații occidentale sunt în mare parte de acord că Putin a pus de-acum la punct suficiente trupe pentru a încerca o invazie.

Scenarii de invazie

Viceamiralul Nils Andreas Stensønes, șeful serviciului norvegian de informații, a declarat că Rusia are în prezent 150.000 de soldați desfășurați în jurul Ucrainei, iar decizia de a ataca îi aparține exclusiv președintelui rus. El a adăugat că rușii „au tot ce le trebuie pentru a întreprinde orice, de la o invazie minoră în estul țării, la atacuri minore ici și colo în Ucraina sau o invazie completă, cu ocuparea eventuală a întregii Ucraine sau a unor părți din Ucraina”, scrie The Guardian.

O serie de scenarii de invazie sunt considerate, așadar, posibile, dar predomină convingerea că orice intervenție militară ordonată de Putin ar fi concepută pentru a obține o schimbare de regim la Kiev. Acest lucru ar putea fi realizat printr-un atac fulger, menit să încercuiască Kievul, cu intenția de a forța prăbușirea guvernului președintelui Zelenski și de a încerca instalarea unui regim pro-rus fără un război urban.

Jack Sullivan, consilierul pe securitate națională de la Casa Albă a spus, vineri, într-un briefing de presă, că liderilor cu care a vorbit președintele american nu le-a fost transmisă informația ca atare, că Rusia a decis invazia Ucrainei, ci doar că există posibilitatea ca Putin să dea acest ordin în curând, chiar înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.

„Părerea noastră este că nu credem că a luat niciun fel de decizie finală sau nu știm că a luat vreo decizie finală, dar s-ar putea foarte bine să se întâmple în curând”, le-a spus Jack Sullivan jurnaliștilor de la Casa Albă.

O invazie ar putea începe cu bombardamente aeriene care ar îngreuna plecările și ar pune în pericol civilii, a declarat vineri Casa Albă, în contextul în care Washingtonul și-a îndemnat cetățenii să plece din Ucraina cât mai curând posibil, scrie și BBC.

„Evident, nu putem prezice viitorul, nu știm exact ce se va întâmpla, dar riscul este de-acum suficient de mare și amenințarea destul de imediată pentru a considera prudentă părăsirea Ucrainei”, a spus el.

Președintele Biden a declarat că nu va trimite trupe pentru a extrage cetățeni rămași blocați în cazul unei acțiuni rusești.

Deși Sullivan susține că administrația americană nu știe dacă președintele rus Vladimir Putin a luat sau nu o decizie finală de a invada Ucraina, consilierul a avertizat că Moscova caută un pretext pentru a justifica o acțiune militară, care, potrivit acestuia, ar putea începe cu un bombardament aerian intens, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cat mai ascultati mosul senil??
1
0
mananci kakat javra
2
0
adica amerlocii au decis ca Putin vrea!cred ca au fumat cam mult!doar daca nu sint paraindaraturi ca si cu plandemia!
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108