REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
12.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Justiția a ridicat sechestrul asupra unui teren din Constanța

Justiția a ridicat sechestrul asupra unui teren din Constanța

Mirela PASCAL 3 martie 2023 | 00:00 1740

În anul 2008, ajungea în instanță unul dintre cele mai „grele“ dosare din România, cel al Retrocedărilor. Au fost implicați aproape 40 de inculpați, iar prejudiciul cumulat calculat de procurori pentru stat și pentru municipiul Constanța se ridica la 114 milioane de euro. După mai bine de 10 ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în februarie 2019, ca Statul Român să recupereze terenurile retrocedate. De atunci,  Primăria Constanța a recuperat în jur de 40  de terenuri, din 80, cât trebuie recuperate. Multe dintre acestea se află încă sub sechestrul instituit de DNA în același dosar. Iar unul dintre ele este situat la ieșire din Constanța, spre Valu lui Traian, acolo unde municipalitatea vrea să înființeze un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, proiect realizat prin PNRR. Instituirea sechestrului pune sub semnul întrebării realizarea obiectivului. Dacă primăria nu reușește să obțină ridicarea măsurii instituite de procurori, există riscul ca proiectul să fie pierdut. O primă bătălie a fost câștigată, în sensul că miercuri, 23 februarie, Justiția a dispus ridicarea sechestrului. Ținând cont că decizia nu este definitivă, DNA ar putea formula apel.

Justitia a ridicat sechestrul asupra unui teren din Constanta

La finele anului trecut, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a semnat contractele de finanțare pe componenta C3 – Managementul Deșeurilor, respectiv pentru înființarea, de către unitățile administrativ teritoriale, a unor Centre de aport voluntar pentru deșeuri. Acest program este menit să accelereze extinderea și modernizarea sistemelor de gestionare a deșeurilor din România Suma acordată fiecărui proiect este standard – 3,83 de milioane de lei. Alocarea financiară totală aferentă acestei subinvestiții este de 587.860.000 de euro, echivalentul a 2.891.977.270 de lei. La Constanța, vor fi înființate 4 astfel de centre, iar unul dintre ele va fi amplasat la ieșire din Constanța, pe DN 3A, lot 1.

Justitia a ridicat sechestrul asupra unui teren din ConstantaDN 3A, zona în care este situat terenul pus sub sechestru

Numai că, Primăria Constanța nu a luat în calcul un mic detaliu. Sau poate l-a luat, însă destul de târziu: terenul se află sub sechestru, măsura fiind instituită în dosarul DNA, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care a decis, în februarie 2019, ca Statul Român să recupereze terenurile retrocedate. Vorbim despre un teren de 13.480 de metri pătrați, pentru care municipalitatea a demarat procedurile în vederea ridicării măsurii instituite de procurori și radierea sechestrului din cartea funciară. Legea spune că, pentru a beneficia de finanțarea proiectului, terenul pe care va fi amplasat centrul trebuie să fie liber de sarcini. Ori, imobilul despre care vorbim nu este liber de sarcini… cel puțin practic.

Justitia a ridicat sechestrul asupra unui teren din ConstantaDNA Constanța

Avocatul primăriei: nu există o reglementare care să oblige OCPI să radieze sechestrul din cartea funciară

Primăria Constanța a cerut, în instanță, ridicarea sechestrului pentru radierea măsurii din Cartea Funciară. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța, DNA având calitatea de pârât. Avocatul care se ocupă de caz, Cătălin Nicolae Pangrație, a declarat, pentru Replica, că a fost depusă acțiunea în instanță întrucât legea nu este reglementată foarte clar, în ceea ce privește radierea sechestrului din cartea funciară, de către OCPI. Deși, ridicarea sau menţinerea măsurii asigurătorii luate în procesul penal se dispune, din oficiu, doar de procuror, prin ordonanţa de clasare, în temeiul art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală, sau de instanţa de judecată, prin hotărâre, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din acelaşi act normativ.”Nu există o reglementare care să oblige OCPI să radieze sechestrul din cartea funciară. Se face doar la cerere, în baza unui alt litigiu în instanță. DNA a spus că nu mai are treabă, că nu mai există sechestru”, a declarat avocatul.

Sechestrul, ridicat de instanță... decizia nu e definitivă

Primăria a avut termen miercuri, 22 februarie, iar instanța a admis cererea. ”Admite cererea. Dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra terenului intravilan în suprafaţă de 13.480 mp, înscris în CF nr. 216502 (fostă 38929) a localităţii Constanţa, prin Ordonanţa penală nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, menţinut prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 6536/2/2008. Cu apel în 5 zile de la pronunţare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa”, se arată în minuta Tribunalului. Decizia nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
minciuni, depozitati la mazare acasa.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108