Lectie de diplomatie

Apreciez când cineva încearcă să stabilească un dialog pentru a-şi exprima punctul de vedere atunci când se consideră nedreptăţit. Nu apreciez când dialogul devine reproş mascat sub propoziţii începute în maniera: "poate că nu a ştiut", "poate că nu a putut", cu alte cuvinte se sugerează că cel care ar fi comis "o nedreptate" este bătut în cap ori nu poate mai mult. O astfel de conversaţie îi dă celui care a iniţiat dialogul - mă refer la politicienii care au adoptat această tactică atunci când vor să combată articole şi se referă la semnatarii articolelor - convingerea că reuşeşte să păluiască verbal. Probabil că nu se gândesc şi la consecinţe: şi anume că devin şi mai mici în ochii celor care îi ascultă. S-a stins de mult admiraţia pentru cei care folosind o astfel de tactică smulgeau comentarii: "mamă, ce duel verbal! Ce vervă! Ce vorbe bine ticluite!". Lumea a obosit să audă exprimări de acest gen lipsite de diplomaţie şi chiar de bun simţ. Sună mai elegant: "Uite, doresc să îmi exprim următorul punct de vedere". Sună mai bine, iar sfatul este cu direcţie către cei care s-au obosit zilele acestea să combată articole care îi vizau şi care nu au picat bine pentru că dezvăluiau un adevăr pe care în aceste momente românii îl urăsc de moarte: sumele cheltuite de parlamentari pe deplasări, pe chirii, pe salariile angajaţilor de la cabinetele parlamentare etc. Cât despre utilitatea deplasărilor parlamentarilor în afara graniţelor, la tot felul de întruniri, îmi exprim în continuare convingerea că ea nu există. Dezbaterile despre foarte multe dintre subiecte se pot duce la bun sfârşit sau pot avea efecte benefice ţărilor europene şi în absenţa supleanţilor din X sau Y comisie. La fel, cred că ar fi fost de bun simţ din partea fiecărui parlamentar să transmită presei, care la rândul ei să difuzeze spre ştiinţa opiniei publice, care au fost discuţiile, respectiv ce documente s-au parafat în cadrul instituţiilor. Sau, pot fi postate astfel de documente pe site-uri, însă nu pe acele site-uri care sunt maestre în ascunderea rubricilor de interes (interesul relatat mai sus), ca de exemplu site-ul Camerei Deputaţilor ori a Senatului (care, printre altele, are prostul obicei să nu poată fi accesat de foarte multe ori). Lecţia oferită mai sus nu este o scuză ori o explicaţie, este o dovadă a bunei intenţii de care dă presa, un ajutor oferit parlamentarilor care sar ca înţepaţi de ceva când se văd "încondeiaţi".