REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Lituanienii strâng bani să cumpere o dronă militară pentru Ucraina

Lituanienii strâng bani să cumpere o dronă militară pentru Ucraina

Replica API 30 mai 2022 | 22:06 875

Sute de lituanieni se asociază pentru a cumpăra o dronă militară avansată pentru Ucraina în războiul acesteia împotriva Rusiei, în semn de solidaritate, scrie Reuters. Aproximativ 3 milioane de euro au fost strânși de lituanieni în doar trei zile, din cele 5 milioane de euro necesare, cumpărării unei drone avansate.

În mare parte s-au donat sume mici, potrivit Laisves TV, un post de televiziune lituanian care a lansat campania pe internet. „Înainte de începerea acestui război, niciunul dintre noi nu s-a gândit că vom cumpăra arme. Dar acum este un lucru normal. Trebuie făcut ceva pentru ca lumea să fie mai bună”, a declarat Agne Belickaite, în vârstă de 32 de ani, care a trimis 100 de euro imediat ce a fost lansată strângerea de fonduri.

„Fac donații pentru a cumpăra arme pentru Ucraina de ceva vreme. Și o voi face până la victorie”, a declarat ea pentru Reuters, adăugând că a fost motivată în mare parte de temerile că Rusia ar putea ataca Lituania.

Drona s-a dovedit eficientă în ultimii ani împotriva forțelor rusești și a aliaților acestora în conflictele din Siria și Libia, iar achiziționarea ei este orchestrată de Ministerul Apărării din Lituania, care a declarat pentru Reuters că intenționează să semneze săptămâna viitoare o scrisoare de intenție pentru a cumpăra aparatul din Turcia.

Ucraina a cumpărat peste 20 de drone armate Bayraktar TB2 de la compania turcă Baykar în ultimii ani și a comandat alte 16 pe 27 ianuarie. Lotul respectiv a fost livrat la începutul lunii martie.

„Acesta este primul caz din istorie când oamenii obișnuiți strâng bani pentru a cumpăra ceva de genul Bayraktar. Este fără precedent, este de necrezut”, a declarat Beshta Petro, ambasadorul Ucrainei în Lituania, pentru Laisves TV.

Majoritatea armelor grele pe care țările NATO le-au trimis până acum Ucrainei sunt arme de fabricație sovietică aflate încă în stocurile statelor membre NATO din Europa de Est, dar unele au început recent să furnizeze obuziere occidentale.

„În timp ce guvernele celor mai mari țări din lume deliberează la nesfârșit ... societatea lituaniană pur și simplu se adună și, știți, este pe cale să strângă 5 milioane de euro și să cumpere drona - ceea ce reprezintă un mesaj impresionant pentru lume”, a declarat Belickaite, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108