Loredana Groza, ținută obraznică pentru Moș Nicolae
Loredana Groza l-a așteptat și ea anul acesta pe Moș Nicolae, în stilu-i caracteristic! La 51 de ani, vedeta a încins Internetul cu niște fotografii fierbinți, care l-ar face să roșească pe bătrânul Moș Nicolae.
Loredana Groza, foto: Instagram
Diva a pozat cât se poate de sexy, purtând o pereche de cizme, un sutien și un dres tip plasă. Cântăreața și-a luat și o haină de blană cât să o acopere puțin și, cu perechea de ghete la purtător, l-a atenționat pe Moș că așteaptă cadoul! La cât de cuminte, însă, a fost Loredana în acest an, cel puțin în pictoriale, este clar că vedeta s-a ales cu o nuielușă de toată frumusețea, din partea Moșului. Cântăreței, însă, nu prea îi pasă și își expune corpul la 51 de ani, conștientă că arată foarte bine, chiar mai bine ca în tinerețe, scrie click.ro.
foto: Instagram
Loredana Groza spune că nu are operații estetice
De altfel, Loredana a ținut să dezmintă că ar fi atât de operată pe cât se speculează în ultima vreme, prin presă. ”Nici o operație estetică! Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine, indiferent de vârstă și care au curajul să se transforme. Dar cred că sunt în ziua de astăzi sunt atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale. Cu toții ne transformăm. O femeie trebuie să fie frumoasă acum nu din amintiri. Viața e cea mai frumoasă acum, e un dar pentru fiecare dintre noi și încerc să-mi aduc aminte mereu asta când trec printr-o situație negativă”, a declarat, recent, Loredana.

loredana plastificata,baba nebuna ce esti,te-ai expirat fa!
bre mamaie esti de groaza nu vezi cum arati ? in buletin te-ai uitat .de ce ne stresezi cu aparitiile tale .
Loredana urmeaza mos Craciun si apoi eu, mos Murphy.
Dorian Popa continuă șirul intervențiilor de ordin estetic. Artistul va ajunge din nou în cabinetul medicului...509
Raportul FBI, în cazul armei utilizate de Alec Baldwin pe platourile de filmare, indică faptul că actorul ar fi tras...332
Fanii serialelor turceşti vor putea urmări, de miercuri, „Infidelul” („Sadakatsiz”), la Kanal D, potrivit...304
Filmările la show-ul „Tu urmezi!”, un format internaţional prezentat de Dan Negru, au intrat în linie dreaptă....250


ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 3.82 m/s
Presiune: 1010 milibari

Simona Halep trebuia să joace cu Veronika Kudermetova în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Cincinnati, dar...934
Sorana Cîrstea (40 WTA) a fost eliminată în turul secund al turneului de la Cincinnati, sportiva noastră fiind...260
David Popovici va reveni mâine în România, după Campionatele Europene de înot de la Roma, dar nu va exista o...986
Antrenorul Adrian Rădulescu, împreună cu staff-ul tehnic, au decis să îl retragă pe David Popovici din finala de...1199


La data de 16 august a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Agigea au fost sesizați cu...984
În vederea executării lucrărilor de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție precum și remedierea avariei...4428
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 17 august, în Valu lui Traian, lângă...421
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 17 august, în Mamaia Nord, vizavi de...1662
Preşedintele Comisiei de anchetă a Senatului privind investigarea abuzurilor împotriva minorilor din centrele aflate...238
USR a solicitat, miercuri, abrogarea "urgentă" a ordonanţei privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie,...249
Doi cercetători români publică în prestigioasa revistă Nature un studiu despre partidul AUR, intitulat Discursul...328
Partidul Social Democrat a criticat, miercuri, USR, susţinând că acest partid "îşi contestă propriile măsuri" şi...340
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3659
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2930
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5424
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4232
Fanii serialelor turceşti vor putea urmări, de miercuri, „Infidelul” („Sadakatsiz”), la Kanal D, potrivit...304
Ezra Miller, starul peliculei „The Flash”, se internează din cauza problemelor mintale, după ce a comis o serie de...250
Filmările la show-ul „Tu urmezi!”, un format internaţional prezentat de Dan Negru, au intrat în linie dreaptă....250
Actriţa Viola Davis va fi doctor Volumnia Gaul în prequelul „The Hunger Games”, potrivit anunţului făcut pe...192
Influentul cardinal Marc Ouellet, citat o vreme printre favoriţi pentru a deveni Papă, este acuzat de agresiuni...219
O serie de măsuri de restricţie a consumului de apă vor fi aplicate la Londra începând din 24 august, din cauza...220
Două atacuri care au vizat recent instalaţii militare ruseşti în Crimeea arată capacitatea Ucrainei de a lovi...216
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că este "urgent" ca o "inspecţie" a Agenţiei...179
Peste 80 de persoane s-au arătat dispuse să participe la un studiu unic în lume, referitor la sănătatea...234
În R. Moldova a fost înregistrat un nou caz de deces provocat de malarie. Anunțul a fost făcut de Agenția...211
Vaccinul hexavalent a fost achiziţionat şi va fi livrat în ţară începând de săptămâna viitoare, a anunţat,...214
Un număr de 7.500 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...202
de stergi ti comentariile, ce nu stie lumea k e para suta?