REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

MAE: Eliminarea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, angajament asumat de România

MAE: Eliminarea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, angajament asumat de România

Replica API 28 iunie 2021 | 00:00 543

Obiectivul eliminării torturii şi al prevenirii tratamentelor degradante şi inumane este unul dintre angajamentele fundamentale asumate de România în domeniul protecţiei drepturilor omului, subliniază Ministerul Afacerilor Externe cu prilejul marcării Zilei internaţionale pentru sprijinirea victimelor torturii, scrie Agerpres.

"Eliminarea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante reprezintă parte integrantă a promovării şi protecţiei drepturilor omului. Comunitatea internaţională - actori guvernamentali, alături de ONG-uri, medii academice, mass-media - depune eforturi susţinute pentru eradicarea abuzurilor la adresa demnităţii umane. România este parte la o serie de convenţii internaţionale la nivelul ONU şi al Consiliului Europei care condamnă tortura, tratamentele şi pedepsele degradante şi inumane. În acest context, România se pronunţă cu fermitate împotriva oricăror acte de tortură ori tratamente inumane şi degradante, susţinând că nu poate fi invocat niciun motiv, de nicio natură, care să justifice aplicarea acestor practici, indiferent de natura autorului", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de MAE.

Ziua internaţională pentru sprijinirea victimelor torturii a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 12 decembrie 1997, prin Rezoluţia 52/149 şi semnifică reînnoirea angajamentelor omenirii în scopul eradicării totale a acestei forme de pedeapsă inumană, prin denunţarea acţiunilor de tortură şi pedepsirea făptaşilor, inclusiv prin măsuri împotriva comerţului cu bunuri utilizate pentru pedeapsa cu moartea, tortura şi alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108