REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mai mult de jumătate din pateurile de post au 7 aditivi sau chiar mai mulţi

Mai mult de jumătate din pateurile de post au 7 aditivi sau chiar mai mulţi

Replica API 5 decembrie 2019 | 00:00 378

Mai mult de jumătate din produsele tip pate vegetal/pastă vegetală au 7 aditivi sau chiar mai mulţi, potrivit unui studiu realizat de Infocons, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Infocons precizează că a realizat un studiu comparativ cu privire la evoluţia produselor tip pate vegetal/pastă vegetală, pe baza studiilor din 2011, 2015, 2016 şi 2018. Din punct de vedere al aditivilor alimentari, aceştia au fost în mod constant prezenţi într-o cantitate considerabilă în produsele studiate.

Astfel, mai mult de 50% din produsele studiate au prezentat 7 sau mai mulţi aditivi pe perioada studiilor din 2015, 2016 şi 2018. Singura excepţie a fost studiul din 2011, unde procentajul a fost de 25%.

Potrivit Infocons, 6 E-uri aveau în medie produsele în studiul din 2011, iar această cifră a crescut până la 7 în 2015 şi chiar 10 în 2016. Pentru studiul din 2018, media a coborât la 8 aditivi în cazul produselor studiate.

15 este cel mai mare număr de aditivi alimentari într-un singur produs, regăsit în studiul din 2016, iar patru produse nu au avut nici un aditiv alimentar în componenţa lor, 2 dintre ele fiind studiate în 2011, şi celelalte 2 în 2015.

"Cei mai des întâlniţi aditivi alimentari au fost: 76,62% este procentajul produselor în care a fost găsit caragenanul (E407); 74,02% este procentajul produselor în care au fost găsiţi polifosfaţi (E452); 67,53% este procentajul produselor în care a fost găsit monoglutamatul de sodiu (E621); 50,64% este procentajul produselor în care a fost găsit ascorbatul de sodiu (E301); 49,35% este procentajul produselor în care a fost găsit carmin (E120)", precizează Infocons.

Conform organizaţiei, cele mai multe tipuri diferite de aditivi, respectiv 28, au fost găsiţi în produsele din studiul pe 2016. Acestea au scăzut cu 35,72%, în studiul din 2018.

"Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi! Din păcate, calitatea produselor agro alimentare şi nu numai, nu se ridică la standardele din vestul Europei, ceea ce se vede şi în starea de sănătate. Sper ca fiecare dintre noi să aibă real o9atitudine ! şi să sancţionăm produsele care sunt slabe calitativ", spune Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

InfoCons (www.infocons.ro) - Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor este unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108