REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Medicul Mircea Patrut si asistenta Eliza Ilie, dati afara din Judetean

Medicul Mircea Patrut si asistenta Eliza Ilie, dati afara din Judetean

Replica API 10 august 2010 | 00:00 227

Cu salariile achitate la zi

Cu salariile achitate la zi

Medicul Mircea Pătruţ, fostul şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, şi asistenta şefa, Eliza Ilie, de luni, nu mai sunt angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Deciziile au fost luate de reprezentanţii Comisiei de Disciplină a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în data de 6 august a.c. Managerul spitalului, dr. Dănuţ Căpăţână a declarat că atât dr. Mircea Pătruţ cât şi Eliza Ilie nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu. Astfel, prin intermediul adreselor 1279 şi 1280, cei doi reprezentanţi ai Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară au fost înştiinţaţi că "au încălcat prevederile articolului 31 aliniatul 2 din contractul colectiv de muncă aplicat la nivelul unităţii şi articolul12 aliniatul 1 din regulamentul intern al spitalului, precum şi a obligaţiilor ce le reveneau în conformitate cu fişa postului". Oficialii spitalului spun că atât Eliza Ilie cât şi dr. Mircea Pătruţ îşi vor primi toate drepturile băneşti cuvenite până la data emiterii prezentelor decizii conform contractului colectiv de muncă. Deciziile spitalului pot fi atacate în termen de 30 de zile calendaristice la Tribunalul Constanţa. Reamintim faptul că, în urma unor sesizări anonime, medicul Mircea Pătruţ a fost controlat "la sânge" de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică. Rezultatele anchetei au fost dezastruoase, fapt pentru care dr. Mircea Pătruţ a fost demis din funcţia de şef al secţiei. Recent, pe numele medicului a fost înregistrată o altă sesizare, semnată de constănţeanul Florian Călin, prin care chirurgul este acuzat din nou că a luat şpagă pentru a interveni chirurgical în cazul unei paciente care din păcate nu a mai supravieţuit operaţiei. Cât despre asistenta Eliza Ilie, precizăm că aceasta a fost surprinsă de oficialii unităţii sanitare în timp ce falsifica fişele de internare de zi a pacienţilor. Şi pentru că trei persoane care activează în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară au recunoscut săptămâna trecută în faţa Comisiei de Disciplină că asistenta şefa a falsificat actele medico-legale, conducerea unităţii sanitare a decis să renunţe la serviciile acesteia, desfăcându-i contractul de muncă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108