REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
14.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Mihaela Buzărnescu, adversara Simonei Halep în turul al doilea la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu, adversara Simonei Halep în turul al doilea la Wimbledon

Replica API 2 iulie 2019 | 00:00 369

Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu se vor înfrunta în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce Buzărnescu a dispus, luni, de americanca Jessica Pegula cu 6-4, 6-4.

Buzărnescu (31 ani, 53 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 21 de minute în faţa americancei de 25 de ani, care se află pe poziţia a 72-a în clasamentul mondial.

În primul set, Buzărnescu a fost condusă cu 2-0, a restabilit egalitatea, 2-2, Pegula a făcut un nou break şi a avut 3-2, dar românca a reuşit trei ghemuri consecutive, desprinzându-se la 5-3. Mihaela a servit pentru set, dar americanca a făcut break, Buzărnescu încheind setul pe serviciul adversarei, 6-4.

În actul al doilea, Buzărnescu a condus cu 4-0, dar Pegula a revenit formidabil şi a egalat, 4-4, Buzărnescu s-a redresat la timp şi şi-a făcut serviciul, 5-4, iar apoi a încheiat conturile cu un break, 6-4.

Românca şi-a asigurat un cec de 72.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA.

Buzărnescu a ajuns anul trecut până în turul al treilea la Wimbledon, la prima sa participare pe tabloul principal.

Simona Halep (27 ani, 7 WTA) a învins-o, luni, pe belarusa Aleksandra Sasnovici (25 ani, 36 WTA) cu 6-4, 7-5. Halep şi Buzărnescu s-au înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D'Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo Mihaela! Ai facut mari progrese. Frumos! Felicitari!
1
1
Fuck you Halep!
1
1
Haleopa pleaca cu un mare plus, e foarte constanta in a juca prost anul acesta.
2
1
Superb meci , de cand astepta lumea la o confruntare intre cele doua, s-au speculat foarte multe in presa despre cine ar putea fi mai buna.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108