REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
10.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Nelu Tătaru atrage atenția după explozia cazurilor COVID

Nelu Tătaru atrage atenția după explozia cazurilor COVID

Replica API 12 iulie 2022 | 00:00 903

„Nu mai putem să jucăm cu aceleași arme ca acum doi ani împotriva Covid-19”, declară la RFI președintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților, Nelu Tătaru. El consideră că nu ar fi utile noi restricții acum, dar nu exclude reintroducerea măștii obligatorii în anumite spații publice.

„Avem o creștere a numărului de cazuri de Covid-19, nu putem vorbi încă de un val șase. Avem o perioadă în care avem o mobilitate exagerată, este perioada concediilor și atunci putem vedea că avem și un contact care poate duce la aceste infecții, dar trebuie să recunoaștem la fel că nu mai putem juca cu aceleași arme cu care jucam acum doi ani, să spunem. Avem o activitate intensă, sunt lunile de vară, dar în același timp, cred că ar trebui ca niște obiceiuri să ne fi rămas în minte de acum doi ani sau de acum un an. De aceea, spuneam și vorbeam și cu niște colegi de-ai mei de aici din spital, dacă în acești doi ani am învățat măcar câteva lucruri elementare, să ne spălăm pe mâini și când acuzăm niște semne respiratorii, să purtăm noi o mască, ca să nu-i forțăm pe ceilalți să poarte o mască, să evităm locurile aglomerate sau să fim în acele locuri aglomerate cu o mască, cred că sunt niște măsuri minime, care ar putea să ne facă să trecem ca peste o boală strict respiratorie și nu într-un context masiv pandemic”, spune Nelu Tătaru.

El susține că nu ar fi utile în prezent unele măsuri din partea statului.

„Nu, acum nu. Cred că după doi ani de zile, în care a fost închisă și economia, a fost închisă și, eu știu, o mobilitate pe care ne-o puteam permite în concedii, în care am avut școli închise, sper ca fiecare dintre noi să fi învățat multe lucruri și doar că factorii responsabili, că sunt direcțiile de sănătate publică, că este ministerul, să poată pune la dispoziția celor care suferă în acest moment sau prezintă niște simptome tot ce înseamnă centre de evaluare sau secții speciale de boli infecțioase care să poată trata sau măcar evalua aceste infecții respiratorii, care sunt la început””, adaugă fostul ministru al Sănătății.

De asemenea, Tătaru nu exclude reintroducerea măștii obligatorii: „Câteva țări din Europa au reintrodus această mască în spațiile închise sau în mijloacele de transport în comun. Dacă evoluția va ajunge acolo, cred că și la noi va fi o asemenea măsură”.

Liberalul observă că după doi ani de pandemie, educația sanitară a populației „încă lasă de dorit”.

„Cred că suntem cu un personal medical care a trecut acel prag de început, cred că suntem cu niște spitale un pic mai dotate, cred că suntem cu niște materiale sanitare pe care le găsim în toate spitalele, dar cred că acea educație sanitară încă lasă de dorit”, conchide Nelu Tătaru, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai esti pe aici, si nu ne anunti?
0
0
II miroase a bani, suinei !
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108