REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
14.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Numărul pensionarilor care au primit indemnizaţie socială a scăzut, în februarie 2021, la 934.111

Numărul pensionarilor care au primit indemnizaţie socială a scăzut, în februarie 2021, la 934.111

Replica API 22 martie 2021 | 00:00 1134

Numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 934.111 de persoane. în luna februarie 2021, cu 7.194 mai puţini comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres.

Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în februarie, 793.857 erau pensionari din sistemul public, iar 140.254 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 300 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Cluj - de 349 lei, Bistriţa-Năsăud (344 lei) şi Hunedoara (340 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 34.831, şi în judeţele Suceava (32.268 pensionari), Iaşi (28.564) şi Dolj (27.626).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 158 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în Bucureşti (între 203 lei şi 245 lei, în funcţie de sector) şi în judeţele Ilfov - de 260 lei şi Gorj (233 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (9.546 persoane), urmat de Dolj (9.234) şi Botoşani (8.825).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ii curata covidul pe toti! Asa vor ramane bani mai multi pentru cei cu speciale.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108