rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Concediată, reintegrată…

O fostă angajată a unei societăţi din Murfatlar, trimisă în judecată pentru delapidare

Rodica Bucur a fost trimisă în judecată pentru delapidare, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanţa pe 31 martie anul curent. Aceasta, în timp ce a fost angajată a societăţii Max SRL din Murfatlar şi-ar fi însuşit anumite sume de bani aflate în gestiunea sa. Însă, conflictele între ea şi societate sunt mai vechi. Spre exemplu, în anul 2009, după ce a fost concediată ( pe18 decembrie 2008), Rodica Bucur a depus pângere la instanţe.

Astfel, pe 26 februarie 2010, judecătorii au decis să anuleze decizia din data de 24 martie 2009 şi au dispus reintegrarea acesteia pe postul deţinut anterior. Societatea a fost obligată la plata drepturilor salariale de la data concedierii până la data reintegrării. Însă, decizia nu a fost definitivă şi a urmat recursul. Ulterior, firma a depus plângere penală pe numele Rodicăi, însă nu a fost trimisă în judecată.

Ajungem în luna februarie a anului 2014, cnd SC Max SRL depunea, la Judecătoria Constanţa, plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Astfel, pe 25 martie anul curent, judecătorii au decis: „Admite plângerea formulată de petenta SC Max SRL împotriva ordonanţei nr. 5879/P/2009 din data de 29.10.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Constanţa.

Desfiinţează ordonanţa atacată (menţinută prin ordonanţa nr. 2365/II/2/2013 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa) şi dispune trimiterea cauzei procurorului în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale şi continuării urmăririi penale faţă de intimata Bucur Rodica, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare. Definitivă”, potrivit portalului instanţelor. Menţionăm că SC Max SRL este o societate comercială din Murfatlar, distribuitoare de materiale de construcţii.

Liliana CHIRU

joi, 2 aprilie 20151941
Comentarii

02intamplator, cunoastem....(2 apr 23:51)
O hoata care a furat cu doua maini !! Asta este Rodica Bucur.
mai mult...Local
18 apr 00:00LocalDoi dintre cei patru militari răniți în Afganistan au fost transportați în Germania

Caporalii clasa a III-a Cristian Gabăr și Ionel Cristea, răniți recent în Afganistan împreună cu alți doi...225

18 apr 02:52LocalCopil lovit de maşină pe strada Cumpenei1019
18 apr 02:53LocalDSP Constanța face controale, de Paște și 1 Mai327
18 apr 00:30LocalProtestul taximetriștilor: au aruncat cu ouă într-un taxi care avea clienți, pentru că șoferul nu participa la miting

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, mai multe persoane care au participat la protestul taximetriștilor, din Piața...988

18 apr 02:54LocalAutoutilitară a DRDP Constanța, lovită de un autoturism, pe DN39!637
18 apr 00:56LocalPărinţii adolescentului care a spart geamul unui autobuz RATC şi-au recunoscut fiul în imaginile video2219
18 apr 02:55LocalPLAJELE, PREGĂTITE pentru SEZONUL ESTIVAL: se nivelează nisipul și se strâng gunoaiele!

Mai este puțin până la deschiderea sezonului estival 2019, iar până atunci sunt și sărbătorile pascale, prilej...564

18 apr 02:25LocalViteză în curbă, pe carosabil umed: a ajuns cu mașina în copac!1201
18 apr 01:13LocalO șoferiță s-a RĂSTURNAT cu mașina, pe Mamaia: 'Nu știu ce s-a întâmplat..'4536
17 apr 09:26LocalPacienta cu arsuri, plimbată între spitale, transportată în Belgia cu o aeronavă a Forțelor Aeriene

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuat,...1158

17 apr 01:31LocalApartament din Constanța CUPRINS de FLĂCĂRI! Două femei EVACUATE! VIDEO1889
17 apr 04:05LocalNoul sistem de plată a parcării prin SMS, Constanța Parking, se aplică de săptămâna aceasta!1333
Vremea
5.1° - 9.2° joi, 18 aprilie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 59%
Vânt: 6.24 m/s din ENE
Presiune: 1025.23 milibari

Loto
6/4941231363944
5/40232425263339
joker232425263339
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 apr 00:00SportVideo Porto - Liverpool 1-4. "Cormoranii" au ajuns fără emoții în semifinalele Ligii Campionilor

Sadio Mane a deschis scorul pentru "cormorani", gol validat pe baza tehnologiei VAR. Mane a plecat de la limita...255

18 apr 00:00SportMan. City - Tottenham 4-3. Calificare dramatică a lui Spurs. Gol al "cetățenilor" în prelungiri, anulat

...344

18 apr 00:00SportNantes - PSG 3-2. Parizienii, la al doilea eșec consecutiv, au ratat din nou șansa de a cuceri titlul

Lăsat în tribună fiindcă nu-şi prelungeşte contractul, Ciprian Tătăruşanu a scăpat de super-execuţia lui Dani...288

18 apr 00:00SportLazio - Udinese: 2-0

Lazio a trecut fără mari emoţii de Udinese într-un meci restanţă din etapa a 25-a şi este la un punct de locurile...179

Politică
18 apr 02:51PoliticăSenat: Moţiunea pe Justiţie - amânată pentru a patra oară; şedinţa de plen, suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa de plen a Senatului în care era programată, pentru a patra oară, pentru dezbatere şi vot moţiunea simplă...256

17 apr 02:52PoliticăDNA a cerut preschimbarea termenelor de judecată din dosarele lui Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov

Procurorii DNA au făcut cereri de preschimbare a termenelor de judecată stabilite de judecătorii ICCJ în dosarele...469

18 apr 02:53PoliticăDragnea despre Nicolicea: Ştie procedurile, e riguros; e un om în care tot partidul are foarte multă încredere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că Eugen Nicolicea, propus să preia Ministerul Justiţiei, ştie...388

18 apr 02:28PoliticăȘedință CEx al PSD: Constanţa ar putea avea un ministru în Cabinetul Dăncilă!

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis să-i retragă sprijinul politic ministrului Justiţiei Tudorel Toader și...2777

18 apr 03:00PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, primul lider care anunță public un BOICOT al referendumului

Referendumul pe justiţie bruiază alegerile europene din 26 mai, a declarat la RFI preşedintele Senatului, liderul...354

18 apr 03:01PoliticăKlaus Iohannis: „Este REVOLTĂTOR că ministrul Sănătății a pornit o campanie de imagine prin spitalele din țară”

Preşedintele Klaus Iohannis consideră „revoltător” faptul că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, „a pornit...416

18 apr 03:02PoliticăA început curăţenia de primăvară la Năvodari!

Primăria Năvodari a început curăţenia de primăvară. Edilul Florin Chelaru a anunţat că angajaţii de la...321

18 apr 03:02PoliticăPrimăria Valu lui Traian, supărată pe locuitorii fără spirit civic: RUŞINE!

Curăţenia de Paşte a început în localitatea Valu lui Traian. Se vopsesc bordurile, se mătură străzile, se...614

18 apr 02:58PoliticăAngajații Primăriei Constanța donează sânge!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) și Primăria Municipiului Constanța demarează o amplă campanie de...286

18 apr 02:56PoliticăSecuritatea la Marea Neagră, discutată la Palatul Cotroceni

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ionel Ciucă, a participat marți, 16 aprilie a.c., la...265

Monden
18 apr 19:32MondenBianca Drăgușanu, dezlănțuită: Ce replici a avut pentru Cătălin Botezatu și pentru prezentatorii emisiunii „Vulturii de noapte”

Bianca Drăgușanu a participat la emisiunea Vulturii de noapte, pe care fostul său partener de viață, Victor Slav, o...385

18 apr 00:00MondenAu ieșit scântei între Brigitte Sfăt și Florin Pastramă la Ferma. „M-a fraierit”

Au fost discuții aprinse între Brigitte Sfăt și Florin Pastramă, la show-ul Ferma, de la Pro TV. Bruneta s-a...356

18 apr 00:00MondenAndra: „Da, m-am îngrășat câteva kilograme”

Cântăreața Andra a recunoscut că a luat câteva kilograme în greutate. Vedeta a afirmat că a început să meargă...266

18 apr 00:00MondenBianca Drăgușanu către Victor Slav: „Zilele următoare te invit la o cafea să discutăm despre majorarea pensiei alimentare”

Bianca Drăgușanu și Victor Slav se întâlnesc la emisiunea Vulturii de noapte, de la Kanal D, acolo unde cei doi au...304

18 apr 00:00MondenVica Blochina, Andrei Ștefănescu, Dima Trofim și Anca Neacșu intră în jocul măștilor, la Scena misterelor

Jocul măștilor continuă joi, 18 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, cu noi celebrități care se deghizează în...189

18 apr 00:00MondenRoxana Nemeș, declarații despre iubitul ei. „Mi-am găsit liniștea”

Cântăreața Roxana Nemeș a făcut declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește de ceva timp. Artista...262

18 apr 19:12MondenCRBL și Oase au câștigat finala Asia Express și marele premiu de 30.000 de euro

Asia Express a ajuns la marea finală, iar cele două echipe rămase în concurs au dat tot ce au avut mai bun pentru a...265

18 apr 00:00MondenCine e Matei Negrescu, noul concurent Ferma 2019. A fost ispită la Insula Iubirii

Alte schimbări la Ferma! După ce Ioana Filimon s-a reîntors în competiție, în urma eliminării din duelul cu...256

18 apr 00:00MondenFabio revine în forță cu piesa „Bella“. Va filma clip într-o destinație exotică

Cântărețul Fabio revine pe piață muzicală cu o nouă piesă compusă de Alin Radu, intitulată "Bella". Artistul...157

18 apr 00:00MondenBeyonce a lansat un album live cu melodii interpretate pe scena festivalului Coachella 2018

Beyonce a lansat miercuri un album live surpriză în aceeaşi zi cu difuzarea unui documentar Netflix despre...171

Mapamond
18 apr 00:00MapamondEmisarul american pentru Coreea de Nord în vizită la Moscova, înainte de o posibilă întâlnire Kim-Putin

Emisarul american pentru Coreea de Nord este aşteptat la Moscova miercuri pentru convorbiri cu responsabili ruşi,...143

18 apr 00:00MapamondSUA: Administraţia Trump decide în favoarea menţinerii în arest pe termen nedefinit a solicitanţilor de azil intraţi ilegal

Secretarul american al justiţiei, William Barr, a adoptat marţi o decizie în baza căreia solicitanţii de azil care...151

18 apr 00:00MapamondTurcia: Candidatul opoziţiei, declarat oficial primar al oraşului Istanbul

Candidatul principalului partid de opoziţie, Ekrem Imamoglu, a fost declarat oficial miercuri primar al Istanbulului,...205

18 apr 00:00MapamondIncendiu la Notre-Dame: Papa Francisc transmite pompierilor „recunoştinţa întregii Biserici“ catolice

Papa Francisc a exprimat miercuri ''recunoştinţa întregii Biserici'' catolice faţă de pompieri şi toţi cei care...142

18 apr 00:00MapamondSUA: Securitate sporită la şcoli în Colorado, unde FBI caută o femeie „inspirată“ de atacul din 1999 de la Columbine

Mai multe şcoli publice din statul american Colorado au luat măsuri speciale de securitate după ce poliţia federală...161

18 apr 00:00MapamondManifestanţii care cer combaterea schimbărilor climatice ameninţă că vor perturba circulaţia metroului londonez

Protestatarii din gruparea Extinction Rebellion (XR) ameninţă că vor perturba miercuri circulaţia metroului...145

18 apr 00:00MapamondConturi Instagram blocate pentru mai mulţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei din Iran

Conturile de Instagram ale mai multor comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei din Iran au fost blocate marţi, a raportat...147

18 apr 00:00MapamondEuropol: Crima organizată reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii europene

Creşterea violenţei crimei organizate reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Europei, depăşind...139

18 apr 00:00MapamondDonaţiile pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame au ajuns la 750 milioane de euro

De la Apple şi până la Banca Centrală Europeană, mii de anonimi sau deţinătorii unor mari averi s-au mobilizat...164

18 apr 00:00MapamondPrimul transport cu ajutor umanitar din partea Crucii Roşii a sosit în Venezuela

Un prim transport cu ajutor umanitar din partea Crucii Roşii destinat Venezuelei, ţară care se confruntă cu o gravă...166

Sănătate
17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1138

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...750

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1257

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...3858

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2296

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7247

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3076

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...4950

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...1943

5 apr 03:42SănătatePrecizări MS: Nu se intenţionează introducerea coplăţii pentru serviciile medicale în unităţile de stat

Ministerul Sănătăţii a precizat joi că nu intenţionează introducerea coplăţii pentru serviciile medicale...711