REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
16.6° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

O nouă unitate medicală va fi construită lângă Spitalul Județean

O nouă unitate medicală va fi construită lângă Spitalul Județean

A.F. 12 ianuarie 2023 | 00:00 5548

Veste bună pentru locuitorii județului Constanța! Proiectul „Construire corp nou - departament sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa” va fi finanțat prin PNRR. Obiectivul se află pe lista celor 27 de spitale, pavilioane și secții medicale ce vor fi construite în România. Într-o primă etapă au fost alese 42 de obiective, iar ulterior, au rămas eligibile pentru finanțare, 27 dintre acestea.

„Eforturile noastre s-au concretizat astăzi. Proiectul “Construire corp nou - departament sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa” va fi finanțat prin PNRR. Este un pas important în dezvoltarea infrastructurii de sănătate din județul nostru și mă bucur că autoritățile centrale au înțeles necesitatea edificării acestei unități medicale. Obiectivul de investiții “Construire Corp nou - Departament Sănătatea mamei și copilului” va completa o zonă deficitară actului medical în judeţul Constanţa, și anume zona de pediatrie. Cu perseverență, dedicare și eforturi comune, sunt convins că vom duce la bun sfârșit toate proiectele pe care ni le-am propus.”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Vă reamintim că amplasamentul investiției se afla pe B-dul Tomis, nr. 145, Lot 2/2, Constanța, pe terenul actual al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa”. Beneficiarul investiției este Consiliul Județean Constanța, având ca beneficiar final Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanţa. Construcția nou propusă va avea funcțiunea de spital, destinată Departamentului ”Sănătatea mamei și copilului”, respectiv secțiilor de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică și va avea o suprafața construită la sol de aproximativ 3.500 mp și un regim de înălțime format din: 2 etaje subsol, un demisol, un parter, 8 etaje medicale și etajul 9 tehnic retras.  

Noua investiție în structura de sănătate județeană va beneficia de un număr total de 365 paturi din care, pentru spitalizare continuă - 247 paturi, pentru spitalizare de zi - 79 paturi,  pentru ATI  - 39 paturi ,două blocuri de operații, Bloc 1 – Obstetrică/Ginecologie - 5 săli,  Bloc 2 - Chirurgie pediatrică - 4 săli și de două unități primiri urgențe, UPU Pediatrie, UPU  Obstetrică/Ginecologie.

Se vor realiza 110 locuri de parcare noi dintre care 98 de locuri în subsol și 12 locuri în exterior. Costurile estimative ale investiției sunt de aproximativ 148.500.000 Euro + TVA (construcții și instalații, echipamente și dotări).

Proiectul are ca termen de finalizare anul 2026.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am incredere oraba in pnl si psd . Ne vor duce spre dezvoltare cum nici o alta tara nu a mai vost . Avem bravi conducatori . TRAIASCA PUTORILE , TRAIASCA INFRACTORI , TRAIASCA TRADATORI DE NEAM IN PUSCARIE PANA LE VOR PUTREZI OASELE .
0
0
De Policinica din camp (Bratianu -Dacia Service) finantata din acelasi PNRR, nimic? De ce oare nu se demoleaza Boli infectioase, o ruina de 100 de ani si nu se construiuesc acolo cateva unitati noi accesibile cat mai multor pacienti/personal medical ???
2
1
Idee bună. Dar,cum anumite drumuri spre anumite destinații s presărate cu bune intenții,pe cât pariem că, de se va construi,va deveni mare parte din el ,privat?Nu de la început, ci cu timpul.Vedeti spitalul județean. Mai este in totalitate județean?Pariați?
3
0
urasc banii moca de la comisia europeana. Totul trebuie sa vina de la pnrr pe care nu-l controleaza nimeni. Mwie !!!
2
2
Felicitări !
1
1
E bine ca se vrea a se face; sa-L și vedem realizat și funcțional!!! Nu văd prevăzută parcarea pentru beneficiarii spitalului in condițiile in care deja in zona locurile de parcare sunt deficitare și mai ales greu accesibile persoanelor cu dizabilități!!!
1
0
nu sunt medici pentru cele 2 spitale; pe de alta parte foarte bine ca se ofera o noua sectie mamelor si nou nascutilor dar problema este ca orasul are incomparabil mai multi batrani cu probleme grave de sanatate decat mame si nou nascuti - nu ar fi fost normal ca ei sa aiba prioritate la un nou proiect sau viata si sanatatea lor nu mai intereseaza pe nimeni ? asa cum sunt foarte multi deja convinsi de nepasarea politicienilor si starea sistemului de sanatate din ultimii 33 de ani ?
3
5
In primul rand nu sunt doctori suficienti pt planurile voastre - 39 paturi NOI !!! ATI cand in prezent sunt 29 in tot spitalul. In randul 2 nu este Constanta la stat capabila sa construiasca un spital de 10 ani si acum brusc se fac 2 !!! Nu mai zic ca se desfiinteaza parcarea care este deja in litigiu asupra terenurilor.
5
5

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212