Poveștile seniorilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice; printre ei am găsit un fost primar. Video

Sistemele de protecție socială a vârstnicilor oferite de stat sunt des privite cu suspiciune, fiind văzute ca un ultim resort. Fie că e vorba de reticența de a-și părăsi locuința sau de neîncrederea față de condițiile de trai, subiectul căminelor generează sentimente negative. Joi, 22 decembrie a.c. reporterii Replica au mers în vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța, unde au discutat cu mai mulți bătrâni în încercarea de a le afla poveștile de viață și felul în care vor petrece sărbătorile de iarnă. Am fost plăcut surprinși de mulțumirea pe care o resimt față de condițiile oferite de noua lor casă, aceștia exprimându-și aprecierea atât față de personal cât și față de colectivul alături de care își petrec timpul. Din conversațiile purtate se desprind clar câteva motive comune pentru care aceștia au ales să devină rezidenți ai Căminului, anume teama de singurătate și dorința de a nu deveni o povară pentru copii. Cu toate că o parte largă a opiniei publice tinde să resimtă milă pentru bătrânii „abandonați” în aziluri, realitatea observată de noi este una diferită. 

Căminele pentru bătrâni sunt privite cu suspiciune de majoritatea populației, deseori punându-se la îndoială calitatea condițiile de trai, atât în ceea ce privește normele de igienă, comportamentul personalului cât și alimentația. Ele capătă un sens conotativ negativ, de multe ori mutarea unui vârstnic într-o astfel de instituție fiind văzută drept un “abandon” din partea urmașilor iresponsabili. 

Toate acestea sunt însă departe de realitatea observată joi, 22 decembrie a.c, de către reporterii Replica ce au fost în vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța. Oamenii întâlniți acolo ne-au împărtășit cu seninătate povestea lor de viață și și-au exprimat în cuvinte de laudă satisfacția față de condițiile oferite, personal cât și colectivul de colegi.

“Pe data de 5 martie, fac 4 ani de când sunt aici. Am plecat de la bloc pentru că locuiam la etajul 4 și din cauza vârstei nu mai puteam să urcăm. Sunt foarte mulțumit de toate serviciile, începând de la recepție până la conducerea unității. Am venit aici pentru că am avut văr pe care îl tot vizitam și am văzut condițiile are sunt în acest cămin și mi-au plăcut. Și m-am decis să vin aici. Sunt foarte mulțumit de tot personalul. Se ocupă foarte mult de noi.”, ne-a declarat un bătrânel care locuiește în cămin alături de soția sa, aceasta din urmă având probleme medicale. Cei doi nu au copii, dar primesc vizite din partea cunoscuților. 

Gheorghe Gămălan

”Noi ne-am încheiat misiunea!”

„Noi ne-am încheiat misiunea. Am făcut copii, i-am crescut, am învățat școală. Acum e rândul lor să aibă grijă de copiii lor cum am avut noi de ei și trebuie să înțeleagă toată lumea acest lucru. Noi ne-am încheiat misiunea de părinți, e rândul lor acum. Nu doresc să locuiesc cu copii pentru că îi deranjăm. Motivul principal pentru care am ajuns aici este soția. Ea este operată pe cord deschis și trebuie să am grijă de ea.”, declară Gheorghe Gămălan, fost primar al comunei Lumina în perioada 1963-1966, în timpul mandatului său localitatea schimbându-și numele din “Valea Neagră”, în cel actual.

“Am două fete, una mi-a murit în Italia, și cealaltă este tot în Italia. Soțul mi-a murit de doi ani și n-am cu cine să stau acasă și m-au adus aici. N-am vrut în Italia. Primit telefon în fiecare seară. O să vină luna viitoare. Am vizite de la două nepoate, de la un nepot. Ne place suntem îngrijiți, avem colegi.”, ne împărtășește o altă bătrână. 

Pentru oamenii care și-au petrecut întregi decenii în câmpul muncii, chiar și atunci când capacitățile lor fizice și psihice încep să se diminueze și să le afecteze autonomia personală, devenind dificil să se descurce de unii singur în cadrul căminului, dorința de a trăi independent de copiii lor este una puternică. Mulți dintre cei cu care am discutat azi nu doresc să împingă responsabilitățile suplimentare aduse de îngrijirea lor asupra descendenților, venirea în cămin fiind o modalitate de a-și lua în mâini propriul destin.

Totodată trecerea de la rolul de protector la cel de persoană dependentă de îngrijire poate produce disconfort pentru părinți. 

Expresia „Paharului cu apă” adus de copii la bătrânețe tinde să devină doar un vestigiu al comportamentelor sociale din trecut, având în vedere contextul actual în care timpul destinat activităților petrecute alături de cei dragi este din ce în ce mai scurt. Chiar și atunci când tinerii își asumă responsabilitatea deplină a îngrijirii părinților, haosul cotidian diminuează posibilitatea de a dedica suficientă atenție acestora, bătrânii sfârșind prin a se simți deseori ca o povară. De asemenea, este de datoria statului să asigure un trai cât mai confortabil celor a căror muncă a stă la baza prezentului ce ne este oferit. 

În Căminul pentru Persoane Vârstnice Constanța, pensionarii au găsit o nouă casă, și un refugiu de la singurătatea pe care mulți o trăiesc mai târziu în viață. 

Video: