Preotul bisericii Adormirea Maicii Domnului 2, din zona Dacia, condamnat definitiv
Preotul bisericii Adormirea Maicii Domnului 2, din zona Dacia, condamnat definitiv
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn preot din Constanța a provocat un accident rutier, în urma căruia a decedat o persoană, respectiv pasagerul din dreapta șoferului. Preotul, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului care a ieșit în afara carosabilului aferent sensului său de mers, a escaladat un taluz din pământ și apoi a intrat în coliziune, cu partea laterală stânga fată, cu un pom. Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, definitiv, pe 26 mai 2023, la2 ani de închisoare cu suspendare. Stelian Dabija este preot la biserica Adormirea Maicii Domnului 2, din zona Dacia.
Cum s-a petrecut accidentul
Potrivit anchetei, preotul, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, ce îi aparține, pe strada 1 Decembrie din localitatea Măcin pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, după ieșirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga semnalizată corespunzător a pierdut controlul autoturismului care a părăsit carosabilul, a escaladat un taluz din pământ și apoi a intrat în coliziune, cu partea laterală stânga față cu un pom, din accident rezultând ulterior decesul victimei ce se afla pasager pe scaunul dreapta față în autoturism.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News