REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Prințul Paul a fost eliberat din închisoare. Când se va judeca extrădarea

Prințul Paul a fost eliberat din închisoare. Când se va judeca extrădarea

Replica API 15 septembrie 2022 | 00:00 1418

Prințul Paul a fost eliberat din arest, conform unei decizii luate de magistrații din Franța. Ieri, aceștia ar fi trebuit să decidă dacă Prințul va fi eliberat sau dacă va fi extrădat în România.

Deocamdată, Prințul Paul a fost eliberat pe control judiciar în Franța, iar cererea privind extrădarea sa se va judeca abia în luna noiembrie.

Până acum, de fiecare dată când a fost vorba de un condamnat român, Franța a dat dovadă de colaborare și, spre exemplu, în cazul lui Guru Bivolaru, acesta a fost extrădat pentru a-și ispăși pedeapsa în România, scrie stiripesurse.ro.

În urmă cu două luni, Paul al României a fost prins în Paris.

Prințul Paul a fost condamnat în 17 decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în dosarul retrocedărilor de la fosta Ferma Regală din Băneasa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acest,asazis "print",este o pocitanie,cea mai grava greseala a naturii.A gresit, sa plateasca la fel ca orice alt infractor.
0
0
Al drqcu martalog, are pretentia de print. Cred ca a fost printzesa in parnaie.
0
0
un golan batran cu sange regal. hai sictir golane du-te munceste de tentzoleste si ia-ti palton!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272