Protest la Mangalia pentru elevul bătut cu bestialitate. Primarul intervine!
Protest la Mangalia pentru elevul bătut cu bestialitate. Primarul intervine!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul din Mangalia se implică în cazul elevului bătut cu bestialitate! Un copil în vârstă de 14 ani se află în moarte cerebrală, după ce a fost bătut de un elev de vârstă apropiată.
Agresorul este Daniel M. S., un băiat care provine dintr-o familie dezorganizată. El locuiește cu părinții la Herghelie, spun cei care-i cunosc, atât mama, cât și tatăl consumă bauturi alcoolice, însa fiul lor avea o reputație bună. La 15 ani, a devenit un delincvent și riscă să-și petreacă restul copilăriei și tinerețea după gratii. Revenind la victima sa, trebuie precizat faptul că ceea ce a pățit a impresionat intreaga comunitate. Sprijiniți de Asociația Solidarity Children, mangalioții au anunțat că vor organiza un protest pentru a trage un semnal cu privire la actele de violență. De asemenea, cazul a ajuns și la urechile edilului Cristian Radu care este alături de familie. "Țin să mulțumesc public primarului Cristian Radu, am avut o telefonică cu dumnealui pe cazul Andrei Ivan.
Este în contact cu medicii din Constanța și familia lui Andrei, va avea tot suportul și sprijinul de-a fi transferat la o clinică din străinătate dacă opiniile medicale sunt pozitive", se arată într-un mesaj pe facebook.
Update:
Asociația Solidarity Children a anunțat că nu va organiza mitingul: ”Am hotărât să nu mai organizez mitingul de sustinere, nu vreau să îmi imaginez o mare masă de oameni scapați de sub control și la ce se poate ajunge după acest miting. Am încredere totală în cei care anchetează cazul și și cred că cel/cei vinovati vor plăti în litera legii. Din câte am înteles, între Andrei și agresor au existat mesaje telefonice directe de amenințare, iar în telefonul lui Andrei s-ar fi găsit mesaje prin care la rândul lui îl ameninta pe agresor, iar intr-un final să-i propună o întâlnire să o dea "parte în parte". au transmis reprezentanții asociației.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News