REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

RECIDIVISTUL din parcul Tăbăcărie, în faţa judecătorilor!

RECIDIVISTUL din parcul Tăbăcărie, în faţa judecătorilor!

Replica API 2 martie 2020 | 00:00 293

Există o vorbă din popor: ”Năravul din fire n-are lecuire” care i se aplică și lui Onur Memiș din Constanța. Acesta, în ultimii 7 ani, a comis o serie de tâlhării, specializarea lui fiind telefoanele mobile, alegându-și victimele din rândul copiilor sau adolescenților.

Conform anchetei, inculpatul Onur Memiș, în timp ce se afla în Parcul Tăbăcărie din municipiul Constanța, prin folosirea unui ton amenințător exercitat asupra persoanelor vătămate le-a cerut acestora să-i remită, fără drept, bunurile de valoare pe care le aveau asupra lor, respectiv bani și telefoane mobile, după care, în aceeași împrejurare, o altă persoană vătămată a fost deposedată de către inculpat de un telefon mobil marca Nokia în valoare de 400 de lei, altă victimă a fost deposedată de către inculpat de un telefon marca Samsung în valoare de 1600 lei, iar ultima persoana vătămată a fost deposedată temporar de către inculpat de un telefon mobil ce avea ecranul spart și pe care inculpatul i l-a restituit.

Una dintre persoanele vătămate, îl cunoștea din vedere pe inculpatul Onur Memiș, întrucât, în urmă cu câteva zile participase la un joc de fotbal la care venise și inculpatul, iar din discuțiile purtate cu mai mulți prieteni a aflat că inculpatul se numește Onur și că executase o pedeapsă cu închisoarea. În baza acestor informații, organele de cercetare penală au reușit să îl identifice pe inculpat, după care au realizat o activitate de identificare de pe planșă fotografică, în urma căreia toate persoanele vătămate l-au indicat pe inculpatul Onur Memiș ca fiind autorul infracțiunilor.

Vă reamintim că Onur Memiș este recidivist, acesta fiind autorul mai multor furturi din locuințe, dar și a câtorva tâlhării de telefoane mobile comise asupra minorilor.

Instanța a hotărât menținerea inculpatului Onur Memiș într-un centru de detenție, stabilită printr-o decizie penală anterioară, pentru comiterea a 3 infracțiuni de tâlhărie. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Citește și: Minorul - tâlhar la Casa de Cultură, suspect şi de alte fapte similare

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Locala lui mazare cr face cati infractori in parcuri a prins locala umbla numai pe masini arde carburant degeaba
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272