'Revoluția fiscală', o bezmeticie totală: Cine, ce pierde în urma haosului fiscal. Șapte concluzii scurte

Noua lege a salarizării și măsura trecerii contribuțiilor din sarcina angajatorului la angajat au creat haos atât în sectorul bugetar, cât și în sectorul privat. „Legea salarizării unitare și „Revoluția fiscală” sunt două lucruri complet separate, care doar se întâmplă simultan. Legea salarizării era absolut necesară, măcar în forma de acum dacă nu una chiar mai dură! „Revoluția fiscală” – mutarea contribuțiilor de la angajat la angajator – este o bezmeticie”, scrie jurnalistul Lucian Davidescu într-un editorial publicat în România Curată. Acesta prezintă șapte concluzii scurte ale haosului fiscal. Cine, ce pierde, în rândurile următoare:

„1. Ce se întâmplă cu salariile mari de la stat?

Faptul că se aplică în sfârșit grila de salarizare unitară pentru bugetari, cu toate consecințele ei – mai ales scăderi de salarii mari – este singurul câștig. Dacă se aplica în 2010, s-ar fi evitat aproape integral tăierea cu 25% a salariilor. Atunci s-a mers pe principiul că „nici un salariu nu trebuie să scadă” până au scăzut toate otova. De fapt nu chiar toate, la privilegiații sistemului s-au găsit rezolvări mai repede.

2. Ce se întâmplă cu jumătate dintre salariile de la privat?

Mutarea contribuțiilor la angajat, ca exercițiu contabil și matematic, nici nu ajută nici nu încurcă. Dacă ar fi folosit la ceva, putea fi de înțeles, dar așa era cazul să funcționeze principiul „dacă un lucru nu-i stricat, nu încerca să-l repari. Au încercat, în grabă și fără să se gândească la consecințe, și nici măcar n-au avut curajul să meargă până la capăt. Nu avea de ce fi o problemă dacă statul redefinea costul contractual, forțând implicit angajatorii să îl treacă explicit în contract. Doar că n-au făcut-o, din teamă sau din altceva.

Pe de altă parte, mulți dintre angajatori, văzând bezmeticia, s-au temut că totul se poate anula (și se poate!) așa că au amânat să majoreze salariile brute în contractele a două milioane de salariați. Cel mult preferă să-i dea angajatului bonusuri ca să-i completeze netul – e mai prudent așa.

Pentru buget, afaceri și salariați deopotrivă – costuri uriașe, beneficii zero.

3. Cum rămâne cu veniturile din activități intependente?

Deocamdată, depunerea faimosului „Formularul 600” s-a amânat, dar asta nu e neapărat o veste bună, ba chiar dimpotrivă! Din cauză că legea este proastă, a rămas percepția că la veniturile oricât de mari beneficiarul datorează contribuții ca și cum ar lua doar salariul minim. Poate că este adevărat, ceea ce înseamnă că statul a făcut un cadou care nu-i stă n obicei. Sau poate că nu este adevărat, caz în care se va dovedi mult prea târziu. Măcar termenul bezmetic de scurt (între timp expirat după ce n-au depus nici 5% din cei chemați) forța statul să vină cu clarificări. Iar până atunci, nu știm de fapt nimic.

4. Ce se întâmplă salariile din IT?

Programatorii sunt scutiți de impozitul pe venit de mai mult de un deceniu, dar odată cu mutările dintr-o parte în alta, calculul făcut cândva în cazul lor nu mai are acum nici o noimă. Scutirea de noul impozit de 10% este mai mică decât scutirea de vechiul impozit de 16%, astfel că IT-iștii rămân cu câteva procente în minus la salariul net. Nu prea există rezolvare fezabilă pentru această situație, iar cea găsită – un soi de ajutor de stat nebugetat – doar agravează bezmeticia.

5. Ce se întâmplă cu contractele part-time

Aici problema a venit dintr-o chestiune cumva colaterală „Revoluției fiscale”. S-a constatat că mulți angajatori, ca să plătească în continuare la gri, foloseau contracte part-time cât să fie acoperiți în caz că vine inpoinat inspecția muncii. Oamenii angajați pe două ore munceau de fapt opt sau mai mult și primeau diferența de bani în plic. Numai că rezolvarea a fost inspirată direct din principiul abatelui de Amalric: „Omorâţi-i pe toţi, că Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai lui”. Cine are un singur contract și ăla part-time, să plătească contribuții la nivel de salariul minim. Numai că destui sunt în situația asta cu adevărat și, ce să vezi, mulți lucrează chiar la stat! Acum, statul îi recunoaște doar pe ai lui.

6. Ce se întâmplă cu veniturile polițiștilor?

Polițiștii „on call” , care primeau un spor de 40% din salariul de bază pentru asigurarea continuităţii serviciului de la domiciliu rămân fără acești bani, dar nu din cauza legii salarizării ci pentru că a fost o măsură temporară, una dintre multele metode ocolitoare prin care Internele au reușit să compense salariile oficiale mici. E firesc ca cei care primeau niște bani să fie nemulțumiți, e preferabil ca statul să încerce să găsească formule permanente și legitime, nu încropeli. Însă la „instituțiile de forță” se vede ipocrizia statului în tată splendoarea ei: categorii întregi de personal care primesc „normă de hrană” etc. scutită de orice impozit sau contribuție. Dacă un angajator privat le-ar da salariaților câte 1000 de lei cash cu titlu de „normă de hrană”, ar înfunda pușcăria.

7. Cum e cu salariile grefierilor?

Cică la grefieri cineva ar fi făcut calculele greșit atunci când a aplicat noile grile și „să-și asume răspunderea”. Păi și, chiar dacă-i așa, la ce poți să te aștepți? Când faci schimbări de legislație de-a valma – fie ele unele bune și unele proaste – care se aplică simultan pentru milioane de oameni, curios ar fi să nu se întâmple greșeli, bizar ar fi să nu iasă haos.”, scrie jurnalistul Lucian Davidescu, care avertizează că „e doar începutul”.

Sursa: ştiripesurse.ro