REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Sâm., 26 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7594
15.5° Constanța Sâmbătă, 26 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7594
 

Sam Altman va vorbi în Consiliul de Securitate al ONU despre riscurile AI

Sam Altman va vorbi în Consiliul de Securitate al ONU despre riscurile AI

Lorena CRISTEA 22 septembrie 2026 | 00:00 136

CEO-ul OpenAI, Sam Altman, va participa la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU dedicată inteligenţei artificiale şi securităţii internaţionale, în timpul Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Sam Altman va vorbi in Consiliul de Securitate al ONU despre riscurile AISam Altman

Consiliul de Securitate, format din 15 state, se va reuni miercuri, la doar câteva săptămâni după ce mai mulţi lideri ai industriei AI au cerut o încetinire coordonată a dezvoltării sistemelor tot mai puternice, avertizând că acestea ar putea ajunge să se îmbunătăţească singure şi să scape de sub controlul oamenilor.

”Sam Altman va informa personal, săptămâna viitoare, o reuniune deschisă a Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat purtătorul de cuvânt al OpenAI.

Intervenţia lui Altman este aşteptată să se concentreze asupra necesităţii coordonării internaţionale şi a unor standarde comune de siguranţă, precum şi asupra măsurilor adoptate de OpenAI pentru ca beneficiile inteligenţei artificiale să ajungă la oameni din întreaga lume.

Diplomaţi citaţi de Reuters au declarat că se aşteaptă şi la o participare la nivel înalt din partea Anthropic, însă prezenţa companiei nu a fost încă confirmată.

Franţa: Este nevoie urgentă de acţiune

Reuniunea a fost convocată de Franţa, care deţine în septembrie preşedinţia Consiliului de Securitate, şi va fi condusă de ministrul francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Jean-Noël Barrot.

Într-un document transmis membrilor Consiliului şi consultat de Reuters, Franţa avertizează asupra posibilităţii utilizării răuvoitoare a inteligenţei artificiale şi subliniază ”urgenţa acţiunii pentru promovarea dezvoltării sigure şi responsabile a inteligenţei artificiale, în beneficiul comunităţii internaţionale în ansamblu”.

Discuţiile ar urma să abordeze inclusiv riscurile pierderii controlului asupra sistemelor AI şi posibilitatea utilizării celor mai noi modele pentru dezvoltarea, facilitarea sau desfăşurarea unor acţiuni care pot afecta pacea şi securitatea internaţională.

Consiliul de Securitate al ONU a discutat pentru prima dată riscurile inteligenţei artificiale în 2023, când China a avertizat că tehnologia nu trebuie să devină un ”cal scăpat de sub control”, iar Statele Unite au atras atenţia asupra folosirii AI pentru cenzurarea sau reprimarea populaţiei.

Altman avertiza asupra riscurilor tehnologiei cu mult înainte de actuala expansiune a AI. Într-un eseu publicat în 2015, el scria că ”dezvoltarea inteligenţei artificiale supraomeneşti este probabil cea mai mare ameninţare la adresa existenţei continue a omenirii”, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere