REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Se analizează imaginile din dosarul fostului şef de post de la Ghindăreşti care a fost lovit cu o sticlă în faţă

Se analizează imaginile din dosarul fostului şef de post de la Ghindăreşti care a fost lovit cu o sticlă în faţă

Replica API 24 octombrie 2015 | 00:00 180

15 zile de îngrijiri medicale

15 zile de îngrijiri medicale

Magistraţii Tribunalului Constanţa au amânat cauza în dosarul în care fostul şef de post de la Ghindăreşti a fost lovit cu o sticlă cu bere. “S-a stabilit termen la 23.10.2015 ora 10.00 pentru vizionare CD înregistrări surprinse de camerele de luat vederi de la locul incidentului, în prezenta inculpatului si a apărătorilor alesi din prezenta cauză”, potrivit portalului instanţelor. Amintim că totul a început pe data de 1 martie anul curent, când Daniel Vali Ivan a fost implicat într-un scandal, luându-se la bătaie cu un localnic din Ghindăreşti.

La acea dată, poliţistul Marian Floroiu, fost şef de post, acum adjunctul lui Gheorghe Drăghici, a intervenit, aplanând conflictul şi atenţionându-l pe Daniel că ar putea să-l amendeze. Ulterior, în data de 22 martie anul curent, acelaşi Daniel Vali Ivan se afla în faţa unui magazin din localitate, sub influenţa băuturilor alcoolice. Aflat în timpul liber, omul legii a venit la unitatea comercială, moment în care a fost văzut de individ. Şi-a adus aminte de evenimentul din 1 martie, începând să-l ia la întrebări.

“Ai vrut să mă amendezi, nu?”, striga turmentatul, după care s-a năpustit asupra lui Floroiu, lovindu-l cu o sticlă cu bere în zona feţei. Potrivit martorilor, nimeni nu a intervenit pentru a calma spiritele. În cele din urmă, o femeie care trecea prin zonă s-a băgat între cei doi bărbaţi, fiind împinsă într-un şant de către un amic al agresorului, căzând şi el peste ea. A sunat la 112, Marian Floroiu fiind transportat de urgenţă la spital, unde medicii au stabilit că viaţa nu i-a fost pusă în pericol, însă are nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108