Secția de Ortopedie, plină ochi! Gheața de pe trotuarele Constanței a băgat zeci de constănțeni în spital!
Secția de Ortopedie, plină ochi! Gheața de pe trotuarele Constanței a băgat zeci de constănțeni în spital!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinivacanța prilejuită de Ziua Marii Uniri nu a fost o perioadă liniștită pentru cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța. De vineri, 30 noiembrie a.c., până în dimineața zilei de luni, 3 decembrie a.c., la urgență au ajuns 1.085 de persoane, dintre care 771 adulți și 314 copii. Dintre aceștia, au rămas internați 265 pacienți, respectiv 74 copii și 191 adulți.
„În continuare, cele mai multe internări au fost în Secția Pediatrie. Din cei 74 de copii spitalizați, trei au fost internați la Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, iar 71 în Secția Pediatrie. Predomină, ca și săptămâna trecută, tot bolile respiratorii. Colectivitatea, temperaturile extreme, ceața dar și vântul care face ca temperatura resimțită să fie mult mai scăzută, sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean Constanța.
Zilele acestea a crescut și numărul pacienților internați în Secția Ortopedie Traumatologie. „Numai în trei zile au fost internate de urgență 21 de persoane. În momentul de față, gradul de ocupare al secției este maxim. Majoritatae pacienților au suferit fracturi din pricipa alunecării pe gheață. Medicii recomandă populației să nu amâne consultația, în cazul producerii unui traumatism. Este esențial ca pacientul să fie investigat corespunzător și, dacă este cazul, supus în timp util intervenției chirurgicale”, au adăugat reprezentanții spitalului.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News