SINAGOGA din zona PENINSULARĂ ar putea fi REABILITATĂ
SINAGOGA din zona PENINSULARĂ ar putea fi REABILITATĂ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSinagoga Mare sau Sinagoga Așkenază se află, în prezent, din păcate, într-o stare avansată de degradare. Planuri pentru reabilitarea ei au tot existat, însă, din câte se pare, ba au fost ofertele neconforme, ba firma de proiectare nu și-a îndeplinit obligațiile. Însă, joi, 23 iulie, Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), a precizat că este în curs de semnare un alt contract.
În cursul vizitei premierului Ludovic Orban, la Constanța, după turul Cazinoului, o întrebare a fost legată Sinagoga din Zona Peninsulară. ”Sinagoga din Constanța ne-a fost predată din 2017 și am avut prima licitație în 2018. Toate ofertele au fost neconforme. Am contractat, după aceea, actualizarea documentației, în anul 2019. Din păcate, am reziliat contractul, firma de proiectare nu și-a îndeplinit obligațiile, și, astăzi, deja este la semnat celălalt contract, cu o nouă societate de proiectare. Sperăm ca, până la sfârșitul anului, să fie aprobat și pentru sinagoga din Constanța”, a declarat Manuela Pătrășcoiu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).
Sinagoga se află la capătul străzii CA Rosetti, nr. 2, în zona Peninsulară. Doar zidurile mai păstrează amintirea frumuseții de altă dată a lăcașului de cult.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News