REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Situaţie incredibilă: motociclist din Eforie, accidentat de "Mesia Reîncarnat"

Situaţie incredibilă: motociclist din Eforie, accidentat de "Mesia Reîncarnat"

Replica API 30 iulie 2012 | 00:00 1412

Uite cine te poate izbi în trafic, dacă eşti "norocos"

Uite cine te poate izbi în trafic, dacă eşti "norocos"

Accidentul dintre un motociclist şi un automobilist care a avut loc la Eforie, pe data de 21 iulie, a avut urmări destul de grave, deşi la vremea respectivă se anunţa că victima, motociclistul, a fost rănit uşor şi nu a fost internat. În realitate, acesta se află şi în acest moment internat, ghipsat de la mijloc până la gât, în timp ce vinovatul pentru starea sa este bine-merci şi se plimbă liniştit. Potrivit raportului întocmit de reprezentanţii Serviciului Rutier Constanţa, bucureşteanul Iuliu Horaţiu Mihail, aflat la volanul unui Audi A6, rula pe DN 39, pe banda 1,dinspre Eforie spre Tuzla, iar la un moment dat a virat stânga fără să se asigure, chiar şi peste marcajul continuu longitudinal, tăind faţa motociclistului Marian Sergiu Radu, din Eforie, care circula regulamentar pe banda a doua.

Deşi a frânat şi a încercat să evite coliziunea, motociclistul a intrat în plin în partea lateral stânga a maşinii, lovindu-se puternic atât de maşină, cât şi de asfalt, în cădere. "Nu am avut nici o şansă să evit. Am frânat, s-au văzut şi urmele de frânare, eu circulam cu 70 de km la oră, respectam limita de viteză. Mi-a tăiat faţa pur şi simplu. S-a scris în presă că am fost rănit uşor şi că nu a fost nevoie de internare. Eu stau de mai bine de o săptămână internat, în ghips până la gât, iar medicii au spus că am nevoie iniţial de 15 zile de îngrijiri medicale, cu prelungire până la 50 de zile, plus perioada de recuperări, ceea ce este destul de grav", ne-a declarat victima accidentului, Marian Sergiu Radu. Tot el a precizat că unii martori au declarat poliţiştilor că şoferul autoturismului care a provocat accidentul era să calce pur şi simplu un om aflat pe partea cealaltă a drumului, după impactul cu motocicleta. În urmă cu aproape o săptămână, acesta a făcut o vizită la spital celui pe care l-a băgat în ghips. "A venit să ne împăcăm, în sensul de a mă convinge să nu mă constitui parte civilă în proces, asta pentru a rămâne numai cu sancţiunea dată de poliţie, adică permisul suspendat pentru 3 luni şi o amendă. Bineînţeles că nu am fost de acord", ne-a mai declarat Marian Sergiu Radu.

Cine este Iuliu Horaţiu Mihail, şoferul vinovat: s-a autoproclamat Messia Reîncarnat

Trecând peste unele aspecte legate de modul în care s-a produs accidentul rutier, se pare că şoferul autoturismului Audi se bucură de o mare simpatie în rândul naivilor şi al persoanelor "slabe de înger", ca să nu folosim termeni mai duri, precum "proşti". El este cunoscut în rândul acestora drept "Messia Reîncarnat", un ţepar mult inferior gurului Gregorian Bivolaru, care încearcă să calce pe urmele acestuia prin tot felul de tabere spirituale şi ritualuri la care participă persoane care trebuie să cotizeze. Iată ce mesaj a postat pe un blog: "De ceva vreme am început această cauză pe FB având speranţa că membri ei vor înţelege importanţa acesteia şi mă vor ajuta să dau mesajul mai departe, consider că este important faptul că trăim Apocalipsa, că trăim deja Parussia, dar cel mai important lucru este că România este acum ţara aleasă de Dumnezeu să fie centrul spiritual al omenirii şi să conducă pe toţi Fii lui Dumnezeu înapoi spre Dreptate, Iubire, Adevăr, Înţelepciune, Bunătate, dar şi Prosperitate, în veacul ce va să vie odată cu trecerea în noul plan de vibraţie, important este ca Messia este Reîncarnat aici impreună cu toţi Apostolii şi Ucenicii Săi".

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Va rog sa nu cadeți în capcana acestui nenorocit, bolnav psihic, este capabil de cele mai urate lucruri dar nu va dați seama pt ca este un smecher nenorocit doar din asta trăiește.
0
0
Acest nenorocit ar trebui chinuit asa cum a distrus copii multor familii care nu mai au putere sa scrie.Cu ani în urma se credea reincarnarea lui Isus în r*mânia, ii învață pe tineri sa leviteze ( a murit un băiat dar familia lui a postat disperata un apel sa fie oprit acest om bolnav. Pe mulți tineri i a rupt definitiv de familiile lor de 10 ani, lucrează pt el ii manipulează le ia banii,ii ameninț dar el nu a muncit în viata lui nimic,doar a făcut 4 copii la care nu are ce sa le dea.Acest nenorocit mai face reclama la cursurile lui doar mai cad în capcana și alții.A luat și ia bani împrumut dar nu i mai da niciodată,ii considera cadou. Va rog faceți ceva cu acest individ.
0
0
Cel mai mare inselator Acest om distruge vietile oamenilor,mai ales tineri pe care ii manipuleaza ,le ia banii pt cursurile lui apoi le cere bani inprumut toate viata pe care nuimai da inapoi.Probabil ca ii ameninta ,ii manipuleaza.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108