REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Specialiștii Centrului Antidrog Constanța, prezenți la Neversea

Specialiștii Centrului Antidrog Constanța, prezenți la Neversea

Replica API 9 iulie 2022 | 00:00 993

Pentru a preveni și reduce riscurile asociate consumului de droguri la festivalul NEVERSEA, specialiști în prevenire, psihologi, asistenți sociali și medici ai Agenției Naționale Antidrog din Constanța, dar și personal detașat pe litoral de la structura centrală și din alte structuri teritoriale, împreună cu voluntari instruiți în domeniul adicțiilor desfășoară o serie de activități preventive pe toată durata de desfășurare a evenimentului.

Astfel, în zona de desfășurare a festivalului sunt amenajate așa-numite „Zone de chill". Este un concept inovativ şi eficient, utilizat în spaţiile recreaţionale, fiind un spaţiu nonformal de prevenire a consumului de alcool şi droguri, a riscurilor asociate consumului şi de consiliere voluntară a adolescenţilor şi tinerilor. În acest spaţiu, echipe multidisciplinare de specialişti (medici, psihologi şi asistenţi sociali) pot solicita evaluarea dependenţei de droguri, prin efectuarea, la cerere, a testului DUDIT (pentru identificarea tulburărilor de dependenţă), disponibil pe site-ul www.infodrog.ro.

De asemenea, specialiștii oferă consiliere tinerilor aflați în situații de criză.

Participanții la festival pot testa și ochelarii speciali care imită optic efectele consumului de alcool si droguri și pot accesa, cu ajutorul codului QR pus la dispoziție de specialiștii și voluntarii antidrog, site-ul Infodrog.ro, unde vor găsi informații şi cu privire la metodele de prim-ajutor.

Pe tot parcursul festivalului, specialiștii Agenției sunt prezenți pe plaja Neversea, alături de colegii din dispozitivul de ordine publică, pentru a identifica persoane aflate la risc și pentru a le oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Zece la suta de la dealeri ?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108