REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Spitalul Judeţean face angajări temporare din cauza medicilor aflaţi în concedii

Spitalul Judeţean face angajări temporare din cauza medicilor aflaţi în concedii

Replica API 14 august 2012 | 00:00 220

11 posturi scoase la concurs

11 posturi scoase la concurs

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări temporare din cauza faptului că unii angajaţi se află în concedii, iar alţii şi-au încheiat definitiv socotelile cu sistemul sanitar românesc. Temporar, pentru a face faţă situaţiei, conducerea spitalului va scoate la concurs o parte din posturi pentru perioadă determinată.

"Să putem rezolva o parte din probleme, vom face angajări. Posturile sunt temporar vacante. Titularii se află în concedii medicale, concedii fără plată, concedii de maternitate, de boală şi au contractele de muncă suspendate pe o perioadă de 6 luni sau 1-2 ani", a declarat, pentru "Replica", Laurenţia Onica, şefa Departamentului Resurse Umane. Spitalul are nevoie şi de medici de Chirurgie Plastică. Din patru posturi scoase la concurs, doar un medic a fost interesat de concurs. "Şi-a depus dosarul şi urmează să susţină examenul", a mai explicat Laurenţia Onica. Spitalul Judeţean se confruntă cu un deficit de personal şi pe secţiile de Neonatologie, Anestezie Terapie Intensivă, UPU. Spre exemplu, la Unitatea de Primire Urgenţe ar trebui să lucreze 30 de medici, însă doar 20 de posturi sunt ocupate. "Am avea nevoie de medici, s-au făcut demersurile necesare pentru deblocarea posturilor, dar nu sunt oameni interesaţi, care să se prezinte la concursuri", susţine reprezentantul unităţii sanitare. Recent, un medic din UPU a părăsit sistemul sanitar românesc, pentru a pleca în străinătate, iar un altul în sistemul privat din România. În prezent, Spitalul Judeţean are peste 1600 de angajaţi permanenţi, din care doar 180 de medici şi 400 de medici rezidenţi, personal insuficient pentru avalanşa de pacienţi din ultima perioadă. Menţionăm că persoanele interesate de un job temporar în sistemul sanitar de stat se pot înscrie până pe 20 august, ora 15.00 la Serviciul RUNOS. Rezultatul selectării dosarelor admise vot fi afişate pe 22 august. Contestaţiile candidaţilor a căror dosare au fost respinse se pot depune la Serviciul RUNOS până în data de 22 august, iar cei selectaţi vor putea susţine examenul abia pe 27 august, ora 10.00 la sediul unităţii, pentru ocuparea următoarelor posturi temporar vacante: două posturi asistent medical pe Secţia Ginecologie, un post asistent medical UPU adulţi, un post asistent medical pe Secţia Pediatrie, Compartimentul Terapie Acută, un post asistent medical pe Secţia Psihiatrie, un post asistent medical pe Secţia ORL, un post asistent medical pe Secţia Ortopedie Traumatologie, un post registrator medical UPU adulţi, un post operator calculator pe Secţia Medicală I, un post brancardier pe UPU adulţi şi un post îngrijitoare pe Secţia Pediatrie, Compartimentul Terapie Acută.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108