REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

SUA: Susţinători ai preşedintelui Trump construiesc un zid privat la frontiera cu Mexicul

SUA: Susţinători ai preşedintelui Trump construiesc un zid privat la frontiera cu Mexicul

Replica API 29 mai 2019 | 00:00 376

Un fost militar american a început construirea primei porţiuni a unui zid privat de-a lungul frontierei dintre Statele Unite şi Mexic folosind banii strânşi online de susţinători ai preşedintelui Donald Trump, informează AFP.

"Acesta este un mod american de a spune 'Congresule, nu eşti de niciun folos şi noi ne batem pentru asta. Vom construi noi înşine (un zid)'", a declarat Jeff Allen, co-proprietar al terenului pe care este ridicat zidul privat.

Hotărât să îl ajute pe preşedintele american să îşi ţină promisiunea de a construi un "un mare zid magnific" la graniţă, Allen a început să ridice un gard de oţel la sfârşitul săptămânii trecute pe terenurile sale din oraşul Sunland Park, în apropiere de oraşul mexican Ciudad Juarez.

Proiectul este finanţat de compania "We Build The Wall' (Construim zidul), potrivit lui Jeff Allen. Compania a fost creată de Brian Kolfage, fost militar cu trei membre amputate, pentru a-l ajuta pe Donald Trump să îşi ridice zidul. Peste 22 de milioane de dolari au fost deja donaţi pe o platformă online de finanţare participativă.

Fostul consilier al preşedintelui Donald Trump, strategul de extremă dreapta Steve Bannon conduce comitetul executiv al acestei companii.

"Aceasta nu este Europa. Este America. Noi ne protejăm frontierele", a declarat pentru AFP Jeff Allen, în vârstă de 56 de ani, în timp ce muncitorii lucrau la ridicarea gardului în spatele său.

Liderul de la Casa Albă nu a reuşit să determine Congresul să aloce miliardele de dolari dorite pentru terminarea construirii zidului de la frontiera cu Mexicul, promisiune importantă făcută în timpul campaniei electorale. Episodul a reprezentant un moment de încercare care a provocat la începutul anului, timp de o lună, cea mai lungă paralizie a administraţiei federale americane din istorie.

Trump a decis apoi să declare starea de ''urgenţă naţională", care să îi permită realocarea pentru proiectul său a unor fonduri federale deja aprobate. Vineri însă un judecător federal din California a blocat provizoriu această procedură.

Conform informaţiilor furnizate de Allen, noua barieră privată măsoară 800 de metri lungime şi corespunde aceloraşi criterii ca lucrările ridicate deja de guvern.

El a dat asigurări că nu are nimic împotriva imigranţilor. Este căsătorit cu o mexicancă iar fiica sa s-a născut la Ciudad Juarez, unde a locuit timp de trei ani şi jumătate.

"Nu este vorba de rasism, ci de a mă proteja pe mine însumi şi pentru ca America să aibă o graniţă sigură. Dacă oamenii vor să emigreze, trebuie să se îndrept spre un punct de trecere a frontierei" legal, a continuat el, refuzând însă să divulge costurile implicate de ridicarea zidului.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca ia pnl conducerea osa fie ca la nasa la rosia montana numai iohanis o sa intre acolo ca o sa fie actionar
0
0
O initiativa cu adevarat exemplara ! Si un patrotism de bun simt ! Felicitari !
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108