Suferinzi de lene si delasare

Cel mai tare mă enervează lenea şi complacerea într-o stare de lasă-mă să te las, timpul să treacă, programul să se încheie şi salariul să vină la final de lună. Cunosc o grămadă de oameni pentru care viaţa nu înseamnă decât să ofteze că nu trec orele mai repede, că şeful nu tace din gură şi-i mai scot din când în când din amorţeală. Nu pot pricepe cum pot unii să trăiască aşa. La serviciu mă refer, că-n restul timpului, liber, atâta cât mai e, chiar nu îmi permit să comenteze prea multe, decât că sunt... la fel de apatici ca şi la muncă. Culmea e că pe oamenii ăştia, oricâtă răbdare ai avea, nu reuşeşti să... îi educi. Sau nu să îi educi, ci să le deschizi ochii, să nu mai fie ca mârţoagele alea cu ochelari de cal, care nu văd în stânga, în dreapta, care trag înainte, a pagubă, spre un sfârşit al vieţii fără împliniri deosebite, fără sentimente înălţătoare că au făcut ceva care să le placă. În aceste rânduri ţin să mă revolt faţă de toţi aceia care se duc fără pasiune faţă de meseria pe care o au la serviciu şi faţă de toţi aceia care sunt atât de leneşi încât, şi cu adevărul în faţa ochilor, le este lene să îl accepte! Nu le percutează neuronul din simplul motiv că s-au învăţat aşa, după vorba aia - "lasă că merge şi aşa". Din toate lucrurile astea care mă revoltă, care le văd la o grămadă de oameni din jurul meu, merg mai departe şi cred că aşa sunt mii şi mii de români. Şi-atunci, frate, dacă tot sunt mii, mii de români care muncesc fiindcă... trebuie să ia un salariu, ce să meargă bine? Ce proteste? Ce guvern prost? Să ne uităm mai întâi la noi, să ne analizăm: ce facem? Ce muncim? Cum muncim? Cu chef sau că aşa... trebuie să fie: un om, un serviciu, alt om - şomer... hai că vine leafa, hai că vine ajutorul social...Viaţa merge înainte... trece un an, trece şi al doilea... lucrurile sunt la fel: lene, delăsare, acceptarea unor lucruri aşa cum o fi, fără dorinţă de schimbare.