REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.9° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.9° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Iohannis: Pesah, sărbătoare a renaştere şi a comuniunii, dar şi o lecţie despre puterea credinţei

Iohannis: Pesah, sărbătoare a renaştere şi a comuniunii, dar şi o lecţie despre puterea credinţei

Replica API 29 martie 2021 | 00:00 1030

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis duminică, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah, în care el arată că aceasta "reînnoieşte, în fiecare an, călătoria iniţiatică a evreilor în întâmpinarea libertăţii şi a tărâmului făgăduinţei", iar ''parabola traversării pascale rămâne o lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie".

Klaus Iohannis

Mesajul şefului statului a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Templul Coral din Bucureşti.

"Cu prilejul sărbătorii de Pesah, am deosebita plăcere să adresez conducerii şi tuturor membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România felicitări, însoţite de calde urări de pace, sănătate şi bună convieţuire. Sărbătoare a renaşterii şi a comuniunii, Pesah reînnoieşte, în fiecare an, călătoria iniţiatică a evreilor în întâmpinarea libertăţii şi a tărâmului făgăduinţei. Parabola traversării pascale rămâne o lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie", spune preşedintele Iohannis, în mesaj, scrie Agerpres.

Cu această ocazie, el a transmis şi "întreaga apreciere pentru responsabilitatea cu care comunităţile evreieşti din România au răspuns apelului autorităţilor de a respecta măsurile sanitare impuse pentru protejarea noastră şi a celor aflaţi în suferinţă, în această perioadă dificilă, marcată de pandemia de COVID-19".

"Deşi distanţarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiţia de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate şi comuniune spirituală cu cei dragi. Hag Pesah Sameah!", mai spune preşedintele Klaus Iohannis.

Evreii sărbătoresc începând de sâmbătă Pesahul, care se desfăşoară anual, conform calendarului religios ebraic, în perioada 15 - 23 a lunii Nisan (27 martie - 4 aprilie 2021), lună ce marchează începutul anului ecleziastic ebraic.

Sărbătorit de evrei în fiecare primăvară de peste 3.300 de ani, Pesahul simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a evreilor conduşi de Moise şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert.

Dincolo de semnificaţia ei specială pentru poporul evreu, sărbătoarea de Pesah are o conotaţie universală, de celebrare a eliberării, a redobândirii demnităţii umane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce sa faca si el,transmite cele bune din motive protocolare,ca orice sef. Nu din suflet,ca nu are asa ceva,ci doar din pix.
1
1
prieteni sa ni-l trimita pe hotul strutz impachetat pentru poarta alba !!!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272