REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Valentin Iumaşev, ginerele lui Elţin, s-a retras din funcţia de consilier onorific al preşedintelui Putin

Valentin Iumaşev, ginerele lui Elţin, s-a retras din funcţia de consilier onorific al preşedintelui Putin

Replica API 1 iunie 2022 | 00:02 704

Valentin Iumaşev, ginerele fostului lider rus Boris Elţin, s-a retras luna trecută din funcţia de consilier onorific al preşedintelui Vladimir Putin, informează luni Reuters, citând două surse din anturajul lui Iumaşev.

Iumaşev a fost un consilier onorific cu o influenţă limitată asupra luării de decizii a actualului preşedinte rus, însă plecarea lui înlătură toate legăturile dintre administraţia lui Putin şi regimul lui Elţin, o perioadă de reforme liberale şi de deschidere a Rusiei spre Occident.

Vladimir Putin le-a ordonat forţelor militare ruse să atace Ucraina pe 24 februarie, o invazie pe care guvernele occidentale o consideră un act de agresiune nejustificată, în timp ce Moscova o denumeşte "operaţiune specială" menită să apere populaţia rusofonă din estul Ucrainei.

În martie, o altă personalitate marcantă din perioada lui Elţin, Anatoli Ciubais, s-a retras din funcţia de trimis special al Kremlinului, iar luna aceasta un diplomat din cadrul misiunii Rusiei la Naţiunile Unite a demisionat după ce a condamnat războiul.

Liudmila Telen, prim-vicepreşedinte al Centrului Prezidenţial Boris Elţin, o fundaţie în care Iumaşev este membru în consiliul de administraţie, a declarat pentru Reuters că Iumaşev a renunţat la rolul său de consilier al Kremlinului în aprilie, "din propria iniţiativă".

O a doua persoană din anturajul lui Iumaşev a confirmat, sub protecţia anonimatului, că Iumaşev a încetat să fie consilier prezidenţial în aprilie.

În timpul lui Boris Elţin, care a fost preşedinte a Rusiei din 1991 până în 1999, Iumaşev a fost consilier al Kremlinului, iar apoi a devenit şeful de personal al preşedinţiei. El este căsătorit cu fiica lui Boris Elţin, Tatiana.

Iumaşev conducea administraţia prezidenţială în 1997 când Vladimir Putin, fost agent KGB care primise o funcţie de importanţă medie în administraţia prezidenţială cu un an înainte, a fost promovat în funcţia de şef-adjunct al acestei administraţii.

Această promovare a constituit o rampă de lansare pentru Putin, care a devenit un fel de "moştenitor" al lui Boris Elţin şi a câştigat alegerile prezidenţiale din 2000, după ce Elţin s-a retras.

Chiar dacă de-a lungul anilor politicile lui Putin s-au îndepărtat de valorile îmbrăţişate de Elţin, liderul rus a menţinut legături cu fosta familie prezidenţială. În ianuarie 2020, potrivit site-ului Kremlinului, Putin a vizitat-o pe fiica lui Elţin, Tatiana, acasă la ea, pentru a o felicita cu ziua de naştere, scrie agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212