REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
15.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

48 de constănțeni, DISPĂRUȚI fără URMĂ!

48 de constănțeni, DISPĂRUȚI fără URMĂ!

Replica API 21 mai 2021 | 16:43 8247

În fiecare an, mii de persoane dispar parcă de pe fața Pământului. Multe dintre acestea au plecat în mod voluntar de acasă lăsând totul fără să privească înapoi, fie că sunt victimele unor odioase crime sau răpiri, fie au plecat la muncă în străinătate şi nu au mai dat niciun semn de viaţă. În prezent, sunt 48 de constănțeni dați dispăruți fără urmă, aceștia apărând și pe lista persoanelor dispărute întocmită de Poliția Română. Dintre aceştia 12 sunt femei şi restul de 36 sunt bărbaţi. Cei mai mulţi dintre ei sunt trecuţi de a doua tinereţe, iar familiile lor nu mai ştiu nimic despre ei de ani buni, dar, totuși, trăiesc cu speranța că într-o bună zi, persoanele dragi se vor întoarce acasă tefere și nevătămate.

Mulţi dintre cei dați dispăruţi fie au plecat voluntar de acasă, fie au plecat la muncă în străinătate şi nu au mai dat niciun semn de viaţă. Sunt chiar şi cazuri de persoane care au dispărut pe mare. Cu toate că autoritățile au înființat o direcție pentru persoanele dispărute, iar în fiecare județ sunt 10 polițiști, dar şi psihologi care se ocupă de cazurile de dispariții, multe dintre acestea au rămas neelucidate.

Ultima dispariție înregistră în județ

Este vorba despre Nicoleta Leonte, în vârstă de 43 de ani, din orașul Năvodari. Femeia a plecat în mod voluntar de la domiciliu marți, 18 mai a.c., iar de atunci familia nu a mai aflat nimic despre ea. La data plecării, femeia purta o geacă și pantaloni de tip blue jean și pantofi albă, având asupra sa un rucsac roșu.

Doi tineri iubiți sunt dați în urmărire

Dragostea îți dă aripi, aripi să zbori fără a te uita înapoi. Așa este și cazul celor doi tineri îndrăgostiți care au dispărut pe 1 și 2 aprilie. Ștefan Iulian Dimov, de 19 ani, a fost dat în urmărire după ce ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu. La o zi distanță, Valentina Ailenei, tânăra de 19 ani, a fost dată în urmărire după ce a dispărut din locuința în care stătea cu chirie.

A plecat în Italia la muncă, dar a dispărut

Roxana Alexandra Bora, născută în municipiul Mangalia în anul 1986, a fost dată în urmărire la începutul anului 2020, în Italia. Potrivit informațiilor furnizate de către polițiști, femeia a plecat la muncă la Pordenone, iar din data de 16.06.2020, aceasta nu a mai luat legătura cu familia. Anunțul cu femeia dispărută a făcut ocolul lumii, iar presa internațională, în special cea italiană, a prezentat zile la rând povestea tinerei.

Navigator, dat dispărut în Australia

Petrică Mandeş, acum în vârstă de 63 de ani, a fost declarat dispărut la data de 11.08.2015. Potrivit informaţiilor oferite de către Poliţia Română, la data de 05.08.2015, în jurul orei 06.00, bărbatul a dispărut de la bordul navei HUAHINE, aflată sub pavilion maltez, ce naviga între Australia şi China. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana în cauză avea funcţia de Ofiţer Mecanic 1, fiind văzut ultima dată de un motorist de origine filipineză. Deşi a fost căutat la bord, acesta nu a mai fost găsit.

Dispărut de mai bine de 8 ani

Marian Cismaru a dispărut în urmă cu 8 ani, după ce a plecat de la domiciliu, din localitatea Amzacea, cu scopul de a se deplasa în Spania pentru a-şi căuta un loc de muncă. Până în prezent, acesta nu a mai revenit acasă, fiind dat dispărut. Bărbatul are vârsta de 58 de ani, o înălţime de 1,78, ochii căprui şi o greutate de aproximativ 62 de kilograme.

Familia bărbatului speră în continuare la un miracol, iar bărbatul să apară acasă teafăr și nevătămat. Pe rețelele de socializare circulă o fotografie cu bărbatul și un mesaj postat de nepoata acestuia.

,,El este unchiul meu. Se numește Cismaru Marian și este din Constanta. De aproximativ 7 ani nu mai știm nimic de el. Bunica mea a primit o scrisoare în urma cu 6 ani în care spunea ca este în Spania și că nu are cum să o contacteze telefonic. De atunci bunica plânge și se roagă să primească vești de la el, dar, din păcate, nimic.

Dispărută de peste 20 de ani

O altă persoană dată dispărută de mai bine de 20 de ani este şi Hareta Ceicoschi. Născută în 1946, femeia a plecat de acasă în mod voluntar în cursul anul 1983, fiind dată dispărută în Constanţa. Ultima dată a fost văzută în orașul de la malul mării în anul 2005. Nimeni nu mai ştie nimic despre ea de atunci.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cred ca ati uitat sa puneti si mafia organelor.Traficul de organe.Deci ..
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272