REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Analiză: Retailul alimentar din România ar putea depăşi 140 de miliarde de lei în 2021

Analiză: Retailul alimentar din România ar putea depăşi 140 de miliarde de lei în 2021

Replica API 28 aprilie 2021 | 00:00 698

Cifra de afaceri a retailului alimentar este estimată în jurul valorii de 130 miliarde de lei în 2020, după ce, în 2019, acest sector a înregistrat venituri de 118 miliarde de lei, potrivit celei mai recente analize KeysFin, citează Agerpres.

"Creşterea se datorează atât proviziilor făcute de populaţie la începutul pandemiei, cât şi trendului ascendent al vânzărilor online din food retail, peste media creşterii pieţei de e-commerce, de 30% în 2020", se menţionează în comunicat.

Cu toate acestea, în 2021, analiştii KeysFin se aşteaptă la o revenire la ritmul de creştere medie anuală din ultimii 10 ani, de 7%, la aproximativ 140 de miliarde de lei, pe fondul revenirii consumului la valori normale.

"Pofta nu vine doar mâncând, ci, în cazul de faţă, a venit din cauza temerilor legate de necunoscut, aşa cum s-a întâmplat la nivel mondial în martie 2020. În prima fază, românii şi-au făcut provizii considerabile, iar, apoi, au încercat să prevină infectarea cu Covid, orientându-se către cumpărături online. Retailerii locali au ţinut pasul cu aceste trenduri ale pieţei, iar mobilizarea lor s-a văzut prin recordurile de vânzări din 2020", a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.

Potrivit sursei citate, odată cu creşterea cifrei de afaceri a crescut şi profitabilitatea, astfel că, în 2019, profitul net al companiilor din domeniu a înregistrat o creştere cu 13% în comparaţie cu anul precedent şi a fost cu 247% mai mare decât în 2010, ajungând la aproape 4,3 miliarde de lei.

Astfel, primii cinci jucători au înregistrat cumulat un profit net de 1,9 miliarde de lei, ceea ce a constituit 44% din total, în 2019. Rezultatul net (profit net minus pierdere netă) s-a îmbunătăţit semnificativ de la o pierdere de peste un miliard de lei în 2011, la un rezultat net pozitiv de 3,6 miliarde de lei înregistrat la nivelul lui 2019.

"În 2020, rezultatul net a fost puternic influenţat de proiectele ample de investiţii: de la managementul stocurilor, campaniile ample de informare, prevenţie şi responsabilizare a populaţiei şi eforturile de igienizare a spaţiilor, la extinderea reţelelor de magazine, deschiderea de eventuale depozite dedicate vânzărilor online şi la investiţiile din zona de livrare (directă sau indirectă) la domiciliu", se mai spune în comunicat.

La nivelul Uniunii Europene, datele ajustate sezonier ale Eurostat arată o scădere a vânzărilor cu amănuntul de 0,8% în 2020 faţă de anul anterior, cu o creştere a sub-componentei vânzărilor de mărfuri alimentare, băuturi şi tutun de 5,6% în aceeaşi perioadă (în detrimentul vânzărilor de combustibili: minus 14,1% în aceeaşi perioadă).

Cu toate acestea, România s-a situat astfel pe locul al 7- lea la nivelul UE, după evoluţiile anuale ale Irlandei (+11,1%), Franţei (+9,1%), Estoniei (+5,9%), Poloniei (+4,5%), Belgiei (+3,6%) şi Maltei (+3,3%).

La nivel local, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, comerţul cu amănuntul (serie brută) a crescut cu 2,2% în 2020 faţă de 2019 (pentru comerţul de mărfuri alimentare, băuturi şi tutun la nivel agregat s-a înregistrat un avans de două ori mai mare, de 5% în 2020 faţă de 2019), iar cel cu ridicata s-a majorat cu 3% faţă de 2019, în ciuda unui declin total al economiei de 4% în 2020.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor, la sfârşitul perioadei. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la începutului anului 2021. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puţin 5 ani.

KeysFin oferă informaţii despre mediul de afaceri şi companiile din România şi din străinătate, prin intermediul unor instrumente dedicate (rapoarte de credit, monitorizare, analiza competiţiei, studii şi analize sectoriale, etc.). Cu un portofoliu de peste 700 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212