REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

''Bad Boys'' şi ''Dolittle'', acţiune şi divertisment pentru întreaga familie pe ecranele din SUA

''Bad Boys'' şi ''Dolittle'', acţiune şi divertisment pentru întreaga familie pe ecranele din SUA

Replica API 18 ianuarie 2020 | 00:00 372

Filmele "Bad Boys for Life" şi "Dolittle" promit acţiune şi divertisment pentru întreaga familie odată cu lansarea lor în cinematografele din SUA, în acest weekend prelungit până luni, când americanii marchează Martin Luther King Day, relatează EFE.

"Bad Boys for Life", al treilea lungmetraj al acestei saga comice poliţiste popularizată de Will Smith şi Martin Lawrence, este regizat de Adil El Arbi şi Bilall Fallah şi are o distribuţie foarte "latino", cu participarea actorilor Kate del Castillo, Paola Núńez şi Nicky Jam.

"Bad Boys for Life" aduce din nou în prim-plan celebrul cuplu de detectivi particulari din Miami care, copleşiţi acum de îndoielile şi de trecerea anilor, trebuie să înfrunte o temută organizaţie criminală mexicană.

Robert Downey Jr. apare în primul său film după despărţirea de Iron Man în "Avengers: Endgame" (2019), interpretând un rol atipic în comedia "Dolittle", despre un medic veterinar capabil să vorbească cu animalele.

Alături de Downey Jr., actorul spaniol Antonio Banderas şi cel britanic Michael Sheen sunt membrii cei mai relevanţi ai distribuţiei, iar vocea personajelor animale este împrumutată de celebrităţi, precum Selena Gómez, Rami Malek, Tom Holland, Octavia Spencer şi Emma Thompson.

În acest film adresat întregii familii şi regizat de Stephen Gaghan (''Syriana'', 2005), doctorul Dolittle, care, după moartea soţiei sale, duce o viaţă singuratică în reşedinţa sa transformată în grădină zoologică, se lansează într-o nouă aventură însoţit de un grup temerar de animale.

În afară acestor premiere, pe ecranele nord-americane vor rula în acest weekend prelungit şi filmele care au primit cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2020.

Peliculele "Once Upon a Time... in Hollywood" şi "Joker", cu câte 10 şi respectiv 11 nominalizări fiecare, au avut deja un parcurs lung în cinematografele din SUA, iar numărul spectatorilor prezenţi în săli ar putea creşte în acest weekend, după ce s-a aflat că aceste producţii se numără printre principalii aspiranţi la prestigioasele statuete. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920