BLOCUL consilierului local MIHÄ‚ILESCU ar putea fi DEMOLAT
BLOCUL consilierului local MIHÄ‚ILESCU ar putea fi DEMOLAT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProbleme pentru PSD-istul Cristian Mihăilescu și proiectul său imobiliar din zona Campus! Complexul rezidențial Aviatorii ar putea fi demolat, dacă vecinii vor demonstra că autorizația de construcție a fost obținută ilegal. Constănțenii au cerut în instanță anularea autorizației și desființarea lucrărilor.
Consilierul local municipal Cristian Mihăilescu, de la PSD, este deținătorul mai multor firme din Constanța. Franc Estate Development, una dintre ele, a primit, anul trecut, undă verde de la Primăria Municipiului Constanța pentru edificarea unui imobil cu 8 etaje, în zona Campus. Ulterior, a obținut modificarea autorizației, prin supraetajarea clădirii de pe strada Cpt. Aviator Alexandru Șerbănescu nr. 3 cu încă un etaj. Cei care locuiesc în zonă spun că autorizația a cărei anulare o solicită permite edificarea unui imobil cu S+P+8E cu un CUT de 3,73, aproape dublu față de cel permis de reglementările aprobate. Mai mult, mai spun oamenii, autorizația nu reglementează numărul de locuri de parcare obligatorii conform reglementărilor legale, respectiv 96. Totodată, aceștia susțin că, la data emiterii AC, certificatul de urbanism care a stat la baza acesteia era deja ieșit din perioada de valabilitate, ca, de altfel, și cea mai mare parte a avizelor/acordurilor/ autorizațiilor emise în baza acestuia.
În replică, Primăria Constanța susține că documentația este legală, iar referitor la ieșirea din termenul de valabilitate a certificatului de urbanism nr. 1349/19.05.2017, primăria învederează că acesta a avut inițial un termen de valabilitate de 24 de luni de la data emiterii, ulterior fiind prelungit cu 12 luni, începând cu data de 19.05.2019 și până la 18.05.2020.
De precizat faptul că reclamanții au solicitat, în paralel, suspendarea autorizației de construcție, însă aceasta a fost respinsă. Termen în dosarul privind anularea AC a fost stabilit pentru 17 noiembrie.
Date despre firma Franc Estate Development SRL
Înmatriculată în anul 2015, Franc Estate Development SRL are sediul în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 800 lei, integral vărsat, este compus din 80 de părți sociale. Asociații, persoane fizice, sunt Valentin Barbă, Cristian Mihăilescu, Alexandru Barbă. Cei trei asociați sunt și administratorii societății, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: zero salariați, o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 941 lei. Cristian Mihăilescu este consilier local municipal PSD.
Potrivit ultimei declarații de avere depusă de consilierul PSD, acesta deține două locuințe, una în Eforie Sud, în suprafață de 159,63 mp., cealaltă în Constanța, în suprafață de 288,65 mp.bunuri și bijuterii de familie în valoare de 21.000 de euro. Consilierul este asociat și la firma Trinity SRL, FGK Travel International SRL, Franc Construct SRL şi SC Hacienda Café SRL.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News