REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Cioloş: De joi va începe procesul de selecţie a noului guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Cioloş: De joi va începe procesul de selecţie a noului guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Replica API 2 februarie 2021 | 00:00 1164

Dacian Cioloş, copreşedintele Alianţei USR PLUS, a anunţat că de joi va începe procesul de alegere a noului guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prin dezbateri publice cu asociaţiile în domeniu.

Dacian Cioloş

"USR PLUS îşi propune un proces transparent şi consultativ pentru stabilirea conducerii executive pentru Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Este pentru prima dată când pentru un post, care este asumat politic de USR PLUS, se organizează o selecţie, un proces public de recrutare şi facem lucrul acesta pentru că a asuma politic un post nu înseamnă să numeşti politic, sinecuri politice", a afirmat Cioloş, luni, la o conferinţă de presă.

El a spus că acest proces va presupune dezbateri publice cu asociaţiile interesate.

"Arătăm, începând cu această săptămână, că partidele politice pot face concursuri pentru numiri în funcţii publice fără să fie o cerinţă legală. Transparent şi prin dezbateri cu societatea alegem cei mai buni oameni. Aşa că de joi dăm drumul procesului de alegere a noului guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării prin dezbateri publice cu toate asociaţiile interesate din Deltă, care vor defini atât noul mandat de management al ARBDD, cât şi elementele de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR PLUS printr-un proces de selecţie profesionist", a mai spus Cioloş.

El a explicat că se va constitui un Consiliu Consultativ, condus de George Leca, expert în Project Management, şi format din cele mai importante organizaţii non-guvernamentale, instituţii publice, actori care acţionează în Deltă. Acest Consiliu va avea rolul de a defini atât noul mandat de management al ARBDD, cât şi elementele de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator.

Dezbaterile Consiliului Consultativ vor dura 3 săptămâni, discuţiile vor fi transmise online, iar, în urma procesului, se va elabora mandatul şi profilul viitorului guvernator, care vor fi transmise către trei companii de recrutare pentru organizarea interviurilor, a precizat Dacian Cioloş.

Ulterior, acestea vor trimite USR PLUS o listă cu candidaţii în ordinea competenţelor.

"Acesta este profilul viitorului guvernator, un profesionist care să cunoască problematica şi nevoile de protejare a resurselor Deltei. O numire politică nu înseamnă că un şef politic îşi numeşte oamenii, apropiaţii sau dă sinecuri de partid. O numire politică poate însemna şi o numire asumată politic a unei persoane cu competenţă, cu un mandat clar, susţinută politic pentru a face treabă pentru comunitate şi nu pentru a reprezenta interese personale ale şefilor politici. Asta e viziunea USR PLUS prin care putem proteja biosfera cu responsabilitatea politică ce ne revine împreună cu organizaţiile şi asociaţiile reprezentative şi relevante care cunosc cel mai bine Delta şi nevoile ei", a subliniat Cioloş, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Desigur nu va fi un pesedist.
0
0
puterile lui Pataichin si se rezolva tot !!!
1
1
Rolul governataurului este la fel cu al avucatului boborului, sa frece menta de pe balta facatoare de avere a Romaniei
3
0
conditie, sa fie electrician. Ce rol va mai avea un guvernator intr-o delta unde se face doar braconaj la curent?
5
0
Te'n gura de pitic de cacat
4
2
ba lasati ma vrajeala! nu am vazut un concurs de la ministerele voastre pt secretari de stat, subsecretari, consilieri si tot tacamul. Toti ati adus amante si securisti! mincinosilor!
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212