CNADR anunță: podurile de peste Dunăre de pe Autostrada Soarelui vor fi reabilitate!
CNADR anunță: podurile de peste Dunăre de pe Autostrada Soarelui vor fi reabilitate!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn contextul prăbușirii podului din Italia
În Italia, Guvernul a declarat zi de doliu național, sâmbătă, pentru cei uciși în tragedia de la Genova, unde au murit zeci de persoane în urma prăbușirii unui pod rutier.
În acest context, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a ieșit, joi, 14 august, în spațiul public cu un comunicat prin care subliniază că „podurile din România NU sunt în pericol să se prăbușeacă!”. Potrivit acestora, din totalul de 4250 de poduri, aflate pe rețeaua de drumuri naționale din România, 37 sunt în clasa tehnică 5, dar sunt monitorizate constant, „iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale”. Alte 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.
„Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute. Potrivit normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de șase luni, dar și mai devreme, dacă situația o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialiști ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România. Tot potrivit normativelor, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experți privați. Pentru nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreținere periodică este cuprins între 10 și 15 ani iar intervalul pentru reabilitarea sau reparația capitală este cuprins 35-50 ani, în funcție de evaluările tehnice”, au precizat reprezentanții CNADR.
Reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectore de drum mai extinse, au mai arătat reprezentanții companiei, exemplificând cu podul care traversează râul Argeș, în zona localității Adunații Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar și al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat de asemenea în reabilitare.
În schimb, în alte situații, precum este cazul podurilor dunărene de pe Autostrada Soarelui, se lansează programe individuale de reabilitare a podurilor, „pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp, în licitație publică”.
„Trebuie menționat că inclusiv faptul că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, demonstrează că situația podurilor din Romania nu se află în situație gravă, iar problemele apărute pot fi tinute sub control prin activități de reparație curentă”, au mai subliniat reprezentanții CNADR.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News