REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Coronavirus: Specialiștii explică de ce avem cazuri multe în weekend, deși testele sunt mult mai puține

Coronavirus: Specialiștii explică de ce avem cazuri multe în weekend, deși testele sunt mult mai puține

Replica API 24 august 2020 | 21:21 1690

Specialiştii explică de ce rata de pozitivitate este mai mare în zilele de duminică şi luni, deşi se fac mai puţine teste. Dr. Adrian Marinescu afirmă că în weekend se face testare ţintită, iar în timpul săptămânii jumătate din teste sunt la cerere.

În România au fost diagnosticaţi cu SARS-CoV-2, în ultima zi, 825 de oameni, informează Mediafax, citat de stiripesurse.ro.

În ultimele 24 de ore s-au făcut 6491 de teste, iar rata de pozitivitate, care arată ce procent din acestea au ieşit pozitive, este mare - de 12.71%.

Medicul infecţionist Adrian Marinescu, dar şi imunologul Radu Ciornei explică de ce în general rata de pozitivitate este mai mare peste weekend, în contextul în care numărul de teste este mic.

„În weekend vorbim despre situaţiile de urgenţă, vorbim de definiţie de caz şi, chiar dacă numărul de teste este mic, este ţintit, se face o testare ţintită. Este logic să am o rată mare de pozitivitate. În timpul săptămânii ştim foarte bine că aproximativ 50% din teste sunt la cerere şi vorbim despre persoane asimptomatice, în cazul lor rata de pozitivitate fiind foarte mică”, explică dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul „Matei Balş” din Capitală.

„Se trage foarte tare înainte de weekend să reuşească să facă încărcătura pe săptămâna respectivă, iar testele de duminică şi de luni scad. Sper că după ce se termină sezonul acesta de concedii testarea va creşte, pentru că avem nevoie de testare foarte multă în vederea redeschiderii şcolilor”, declară dr. Radu Ciornei, specialist în microbiologie, imunologie şi genetică moleculară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108