REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Criticat, Federer a anunţat că va face o donaţie pentru victimele incendiilor din Australia, dar nu a spus cât

Criticat, Federer a anunţat că va face o donaţie pentru victimele incendiilor din Australia, dar nu a spus cât

Replica API 14 ianuarie 2020 | 18:38 352

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer, criticat de militanţii pentru protecţia mediului, între care Greta Thunberg, pentru legăturile sale cu un sponsor pretins investitor în energii fosile, şi-a anunţat, luni, intenţia de a face o donaţie în favoarea sinistraţilor incendiilor din Australia, informează AFP.

"Dacă putem ajuta, este bine să arătăm solidaritatea noastră în faţa unei situaţii devenite incredibilă", a declarat nr. 3 mondial cu ocazia unui eveniment publicitar la Melbourne.

Alături de numeroase alte personalităţi din tenis, între care Rafael Nadal şi Serena Williams, care s-au angajat să facă donaţii de sute de mii de dolari, Federer a precizat că va face şi el "o donaţie personală miercuri" la Melbourne, cu ocazia unui meci de caritate destinat strângerii de fonduri pentru Australia, afectată de uriaşele incendii.

Criticat de ecologişti pentru relaţia sa cu Credit Suisse, care, conform acestora, a împrumutat miliarde de dolari industriei axate pe energiile fosile, Federer a declarat că le este "recunoscător tinerilor activişti pentru protecţia mediului că ne-au determinat să ne examinăm comportamentele".

"Începând din 2016, Credit Suisse a furnizat 57 miliarde de dolari firmelor în căutarea de noi zăcăminte de combustili fosili, ceea ce este total incompatibil cu ClimateAction. Roger Federer, aprobi aşa ceva?", a transmis ONG-ul pentru mediu 350.org într-un mesaj scris pe Twitter de tânăra militantă suedeză Greta Thunberg.

"Apreciez aceste semnale privind responsabilitatea mea, în calitate de sportiv şi antreprenor şi mă angajez să utilizez această poziţie privilegiată pentru a dialoga pe chestiuni pe importante cu sponsorii mei", a răspuns Federer într-un comunicat.

Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP) a anunţat, duminică, că va dona 500.000 de dolari Fondului australian pentru viaţă sălbatică şi conservarea naturii (WWF), în timp ce americanca Serena Williams a oferit 43.000 de dolari, câştigurile obţinute pentru titlul cucerit la Auckland.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108