REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

De sărbători, românii au stat pe net, să-şi rezerve vacanţele la mare

De sărbători, românii au stat pe net, să-şi rezerve vacanţele la mare

Replica API 10 ianuarie 2020 | 00:00 272

Mii de turiști au profitat de zilele libere de Crăciun și de Revelion ca să-și rezerve online vacanțe pentru vara anului 2020 la mare, pe litoralul românesc. Astfel, pe 25 și 26 decembrie, dar și pe 1 și 2 ianuarie, numărul rezervărilor zilnice de vacanțe la mare pe portalul Litoralulromanesc.ro a fost de două ori mai mare decât într-o zi obișnuită din luna decembrie, potrivit site-ului.

Tendința turiștilor români de a rezerva vacanța de vară la mare în zilele libere de Crăciun și Revelion a început cu câțiva ani în urmă și a căpătat amploare de la un an la altul. Astfel, pe 25 și 26 decembrie 2019 și pe 1 și 2 ianuarie 2020, mii de români și-au rezervat vacanțe pentru la vară în stațiunile autohtone de la Marea Neagră, profitând astfel și de reducerile early booking specifice acestei perioade, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro, agenția care trimite cei mai mulți turiști pe litoralul românesc, respectiv 180.000.

În această perioadă s-au cumpărat atât sejururi scumpe, cât și pachete ieftine. Turiștii care au achiziționat vacanțe de vară la mare în acest interval au beneficiat și de cel mai important val de reduceri din programul early booking, de până la 50%, care s-a încheiat la 31 decembrie. Numărul românilor care își cumpără vacanțe la mare din anul anterior, pentru a beneficia de discounturi cât mai mari, a crescut în acest an cu 40% față de 2018, reiese din datele Litoralulromanesc.ro.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca nu au mai fost manipulati pe net sa injure psd-ul pe dragnea si pe viorica, si-au rezervat vacante! sa vedem acum ce surpriza la face pnl-ul cand o trece la taieri si cu ce o sa le mai plateasca!!!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272