REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Declarațiile cu privire la desființarea Pilonului II de pensii, act care afectează stabilitatea piețelor

Declarațiile cu privire la desființarea Pilonului II de pensii, act care afectează stabilitatea piețelor

Replica API 5 iulie 2017 | 00:00 421

OPPC:

OPPC:

"OPPC consideră că recentele declarații ale ministrului finanțelor publice cu privire la desființarea Pilonului II al sistemului de pensii și la transferarea sumelor de bani cotizate către contribuabili, făcute de o manieră incompatibilă cu normele legale care reglementează diseminarea informațiilor pe piața de capital, reprezintă un act de natură să afecteze stabilitatea piețelor financiare din România și încrederea investitorilor în aceste piețe. Faptul că aceste declarații au fost retractate în cursul aceleiași zile nu a avut decât efectul de a potența starea de confuzie și de neadecvare la dispozițiile legale, create prin afirmațiile ministrului finanțelor publice", se arată în document, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, evoluția cursurilor celor mai importante instrumente financiare tranzacționate la Bursa de Valori București constituie o dovadă elocventă în acest sens.

"Este dincolo de orice dubiu că încrederea investitorilor în piața de capital poate fi afectată substanțial ca efect al unor declarații guvernamentale referitoare la desființarea unei componente a sistemului de pensii. Investitorii pot cu ușurință anticipa faptul că restituirea banilor către cotizanți presupune o vânzare forțată, accelerată a activelor fondurilor de pensii și, astfel, poate conduce la prăbușirea prețurilor instrumentelor financiare deținute de acestea, din cauza presiunii la vânzare create", menționează sursa citată.

Din perspectiva conținutului declarației ministrului, Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital este de părere că o astfel de măsură privind desființarea unei componente a sistemului de pensii, cu efect potențial major, inclusiv pentru populație, nu poate fi avansată fără consultarea prealabilă a principalelor părți vizate și, mai ales, fără o analiză solidă și aprofundată a impactului acesteia.

"Din perspectiva legalității modului de difuzare a informației, apreciem că astfel de propuneri, comunicate de către un ministru al Guvernului României, este recomandabil să fie transmise oficial, prin intermediul unui comunicat asumat de emitentul său și diseminat către toți participanții la piața de capital într-un mod adecvat, prin asigurarea unui tratament egal privind accesul la informația respectivă. Organizația Profesioniștilor Pieței de Capital își exprimă speranța că a fost vorba de o declarație inițială făcută din eroare și nu de un act deliberat având drept obiectiv scăderea cotațiilor principalelor acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București. Acest eveniment subliniază, o dată în plus, necesitatea unei reglementări clare și explicite a modalității în care persoane care ocupă funcții oficiale în cadrul unei puteri a statului transmit către public anumite informații care pot avea impact major asupra piețelor financiare", precizează OPPC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
caritasu de pensii in Romania.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108