Despre tradiția 'Floriilor' sau 'Intrarea Domnului în Ierusalim'

sursa foto: Facebook/ Muzeul de Artă Populară Constanța

Conform tradiției în duminica ce precede intrarea în Săptămâna Patimilor, creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea în Ierusalim a lui Iisus Hristos sau Floriile, eveniment mare, sărbătorit cu bucurie și în satul tradițional.

O dovadă în acest sens sunt icoanele țărănești pe sticlă, pictate în vestitele centre de iconari din Transilvania. O astfel de icoană, realizată la Gherla, în secolul al XIX-lea, se află în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța. În ea, Iisus apare călare pe un asin alb cu pete negre, desculț și binecuvântând mulțimea care îl întâmpină cu ramuri de finic, după cum relatează Sfânta Scriptură.

În amintirea ramurilor de finic, termen după care mai este cunoscut curmalul, praznicul Intrării Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii. Potrivit unor cercetători, sărbătoarea creștină a Floriilor s-ar suprapune peste alta mult mai veche, păgână, dedicată zeiței romane a florilor, Flora.

În absența ramurilor de finic, conform tradiției creștine, păstrată cu sfințenie și în satul românesc de altă dată și perpetuată până în prezent, atât în mediul rural, cât și în cel urban, de Florii se duce la biserică salcie.

În tradiția populară, salcia este considerată a fi copacul Maicii Domnului, deoarece conform unei vechi legende din Muntenia, Fecioara Maria în drumul spre locul răstignirii Fiului său avea de trecut o apă și a rugat salcia să se facă punte, pentru a putea păși pe celălalt mal. Salcia s-a aplecat pentru a-i face cărare Macii Îndurerate. Pentru a-i răsplăti smerenia, Maica Domnului a binecuvântat-o: să nu se facă din ea cărbuni și să fie dusă în fiecare an, la biserică, de Florii, pentru a fi sfințită și apoi așezată la icoane.

De aceea, salcia este dusă an de an la biserică, de Florii, iar după Sfânta Liturghie fiecare credincios primește câte o mlădiță sau mai multe, pentru a le duce acasă.

Mlădițele de salcie sfințite avea o importanță deosebită în satul tradițional. Gospodarii loveau ușor cu ramurile de salcie vitele din grajd, dar și copiii mici din casă, pentru a fi sănătoși peste an.

Pentru a fi feriți de dureri de mijloc, tot timpul anului, dar mai ales la seceriș, oamenii se încingeau la brâu cu salcie sfințită, iar cine voia să fie ferit de boli de gât trebuia să înghită trei mâțișori (flori) de salcie, aflați din belșug pe mlădițele verzi și sfințite.

În unele zone ale țării, mâțișorii de salcie se aprindeau și cu ei se afuma întreaga casa la vreme rea (furtună, fulger, tunet, grindină).

Ramurile de salcie erau puse deasupra ușii sau sub streașină, într-un loc ferit, la stâlpul de la poartă sau la ferestre. Femeile le puneau la icoane, sub formă de coronițe, însă unii țărani se fereau să facă acest lucru crezând că dacă le-ar băga în casă, în acel an ar fi murit cineva din casă sau le-ar fi merge rău vitelor.

În satul tradițional, oamenii evitau să se spele pe cap de Florii, pentru a nu „înflori” (albi) precum pomii.

În această zi se spune că are loc „nunta urzicilor”, adică urzicile înfloresc și nu mai sunt bune de consum. Unii consideră că „nunta urzicilor” are loc în Joia Mare.

De asemenea, în tradiția populară se crede că așa cum va fi vremea de Florii așa va fi și de Paște.

De Florii se dă dezlegare la pește.